Dedic acest poem, tuturor amărâților care sunt sclavii NOM din știință sau din nepăsare sau din voință și tuturor celorlalți care: NU!

 Din pești, în prisme șchioape, înghesuite în tigaie,

La focul mic al tinereții risipite-n șoapte,

Priviți cu ochi sticloși, încremeniți și fără căutare,

Vă irosesc bătrânii hidoși, hulpavi, ce trag cortina peste noapte,

Ce bale scurg, privind la noi cu ciudă,

Vă perpelesc, pe-o parte și pe alta,

Ne vor pe toți, în gheara lor zăludă,

Noi așteptăm, cu sori pe umeri și pe creștet, noi, noii cavaleri de Malta,

Când vor cânta în cete, cocorii peste lume, 

Și pelicanul, va striga cu glas de clopot,

Vom săgeta din sânge, raze îmbrăcate-n Nume,

Și peste ei vor curge îngerii în ropot.

Copiii noștri sunt ai noștri

Copiii noștri sunt ai noștri

 D A Duminică Binecuvântată

Fiind o zi frumoasă în care, bogatului i-a rodit țarina și el s-a smintit, neștiind că este muritor aici pe pământ cu bogățiile materiale, ci NEMURITOR CU BOGĂȚIILE SUFLETEȘTI, SPIRITUALE, CULTURALE ȘI CELE ALE IUBIRII și parcurgând acest articol 

https://republica.ro/copiii-vostri-nu-sunt-ai-vostri?fbclid=IwAR3N9WI7YNlGOBNV6L9j_cZFLdnfQjIGC9QF1YmWqiom9Zf8lA7JmD_BUMc

și văzând din ce în ce mai multe "filmulețe" de acest gen, cum sunt "propovăduite" pe toate canalele, de duduie internetul, "sfaturi" care fac parte din noul val (trend), generat de NOM, fNOM sau cum zice o tipă la modă, de șefii la lume, care or mai fi ei, mă înfior de oamenii "deștepți" care acum sunt spălați pe creier, de chipurile, niște unii ce par ceea ce nu sunt, mari înțelepți, mari filozofi, mari psihologi, niște cârtițe plătite bine și umflate cu aer, precum puii ăia de la galantar cu soluție salină sau broaștele cu aer de copchiii nebunatici de la țară și lansate pe valurile unei bălți..

Cum să nu fie copiii noștri?

Cum să nu fie oglinda noastră?

Cum să îi smintim și să nu îi învățăm ce este Bine și ce este rău?

Nu v-ați săturat de impersonalul ăla, pe care îl auziți pe la locurile de joacă, unde copiii le spun pe numele mic părinților, iar ei le spun: iubire, dragoste, etc??? Și toți sunt într-o mare fericire, părinții stau la bârfă cu țigara și cafeaua, iar ei săracii cu mintea goală și descoperiți în fața vieții ce urmează, fără pavăză și doar cu "învățătorii" lor principali telefonul, tableta, televizorul și ceilalți ca ei... Normal că părinții devin niște măgari, profesorii niște boi, cărțile niște îndobitociri și totul răsturnat, pentru micuții viitori eroi de cartier, oameni de carton văscuit, viitori masculi feroce și viitoarele pițipoance botoxate și siliconate. Astfel se cultivă ignoranța, impostura, superficialul, kitchul, dorința de înavuțire fără temei, ura, invidia, mărirea deșartă.

Tot așa un alt "filmuleț" ca acesta ne "învață" că suntem muritori și că trebuie să ne trăim viața, pentru că după un an de la moartea ta, partenerul tău va râde la o comedie și toți te vor uita, după o săptămână șeful tău va angaja pe altul, după o zi la masă pe toți îi va interesa cine ce a plătit... Păi băi oameni buni, eu chiar îmi doresc să fiu uitat de cei ce gândesc așa și chiar să nu îi fi cunoscut vreodată și să nu am parte de "dorurile" lor.

Păi băi nebunilor, eu nu pot să îl uit pe Iisus Hristos și El nu mai este pe aici printre noi, ăștia de jos, de peste 2000 de ani, nu pot să îmi uit înaintașii din Dacia, nu pot să îmi uit luptătorii pentru România, Neam, Glie, Drapelul Tricolor, Credință, Biserică, nu pot să îl uit pe Nikita, pe Eminescu, pe Creangă, pe Caragiale, pe Brâncuși, pe Corneliu, pe Luchian, pe Grigorescu, pe Ionesco, pe Petre, pe Teofil, pe Arsenie, pe Arsenie, pe Alexandru, .... Darmite să îmi uit bunicii, prietenii, neamurile și credincioșii de pretutindeni. Păi eu am un gând la ei, dacă nu zilnic, măcar săptămânal măi rătăciților!

Voi vreți să schimbați lumea, cu smintelile voastre, cu "sexualii" voștri lgbtiști libidinoși, cu "învățămintele" voastre care fac roboții pentru multinaționalele voastre, cu ateii voștri ușor de manipulat cu puterea banului, cu digitalizarea voastră excesivă și lipsa de cultură, cu foamea voastră impusă, cu risipa și cu consumerismul vostru ieftin, cu viețile voastre fake, cu ura voastră față de cei creatori, inteligenți sau inovatori, cu dușmănia voastră față de cei diferiți de marea masă de nătângi pe care îi hipnotizați....

COPIII NOȘTRI NU SUNT AI VOȘTRI, SUNT AI NOȘTRI ȘI SUNT "PROPRIETATEA" DUMNEZEULUI NOSTRU SFÂNTA TREIME, MĂICUȚEI SALE FECIOARA MARIA, SFINȚILOR, ÎNGERILOR ȘI SFINTEI CRUCI ȘI SUNT O OASTE CARE LA UN MOMENT DAT VĂ VA NIMICI!!!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!!!

ÎNVĂȚĂȚAȚI COPIII SĂ MEARGĂ LA BISERICĂ, SĂ CITEASCĂ NOUL TESTAMENT, SĂ SE ÎNCHINE, SĂ IUBEASCĂ, SĂ SPUNĂ SĂRUT MÂNA PREOTULUI, MAMEI, TATEI, BUNICILOR ȘI CELOR MULT MAI ÎN VÂRSTĂ CA EI DE LA CARE SIGUR AU CE ÎNVĂȚA!!!

Iar În Rest Spun Ptiu drace!!!

aDor de G.A.D.-M.

 Nu pot să scriu poezie pentru tine,

Sunt ca în fața unei coli albe nescrise,

Mai albă decât lăcrămioarele tale,

Alea din lacrimi înghețate tăioase ca un pumnal de sticlă.

Și totuși rupt în două obosit

M-așez cu capul sprijinit de stânci

Privesc în Sus și Rog Prin Norii Crunți,

O Rază Să Coboare Pe Ostenite Frunți,

Și Iată Vine O Sclipire

Un vulturul negru se repede-n mine:

Cum oare te gândeai?

Cu degetele lungi de piatră

Ce scormoneau în stânca rece

Săpând frumoase drepte canioane,

Să poți să numeri bobii de mărgăritar

Vărsați din durul diamant topit

De timp, ținut în piept, la foc mocnit.

Se risipeau și alergau râzând prin palme,

Nepotrivite, moi și diafane,

Iar când o noapte neagră s-a lăsat

Nici lor, nici lui, nu i-a păsat...

Că s-au topit în picuri mari și reci

Plângând pe degete, ca pietrele, de veci.

Fragmente din memorii

 Se așeză în fund pe canapeaua de piele neagră. Privi la ventilatorul vintage. Foarte fain! Se uită pe tabla rotundă din mijloc "equation"... O fi franțuzesc!? Își aminti că a văzut într-un film în biroul unui detectiv, acela cu ușă de lemn și geam de sticlă pe care era lipit sau gravat gradul și numele sau biroul, un film american clasic, ceva de genul ăsta. Vântul produs îl mângâia pe față exact ca și cand ar fi pe plajă, pale răcoroase și un pic parfumate. Oare de unde era aroma asta de prăjitură combinată cu flori? Începu să numere spirele argintii nichelate (sau nichelat este arămiu bronz nu mai știu) una două trei patru cinci șase șapte opt nouă zece unsprezece doisprezece treisprezece... apoi se suprapuneau mai multe în volum două zeci și unu... Tresării când telefonul ciocănii gresia de pe podea. Ațipise și îi căzuse din mână pe jos. Se uită la picioarele lui solide pe care își pusese coatele. Blugii erau întinși la maxim pe genunchi. De fiecare dată își amintea că mama îi tot repeta: -Trage blugii în sus că altfel fac genunchi sau plesnesc. Ca niciodată ascultă! Întinse picioarele și trase de pantaloni. Când le puse în aceeași poziție realiză că acum nu mai stăteau întinși la genunchi dar dădeau să plesnească pe gambe! Oare avea din nou picioarele umflate? Iar dormise prost pe canapea într-o rână. Femeia brunetă pe care o tot visa o fii moartea? Câteodată se confunda cu soția lui în vise altădată avea o față necunoscută.... 

-Ce faci Gabriel capcane? Întrebă ștrengărește Șania și sării peste picioarele lui în fugă. Avea rochița aia de catifea de zici că era decupată dintr-o draperie. Oops iar ațipise și visa. Frânturi de clipe de conștiență și apoi vise. Era rupt de oboseală. Psihic era terminat. Simțea emoția veselia ultimilor clipe de dinainte de libertate. Nu el avea nevoie de acest drum chinuitor ci ei nevoie de implicarea lui. Se folosiseră de el aproape șapte ani... exploatat la maxim zi și noapte. Bine... știa și el că totuși nu era chiar așa. Știa să respire prin vidul din jur ....

Ea se așeză pe locul ei de "regină" pe canapea:

-Iar panaramele????

-Ce zici????

-Panaramele care te-au dat afară!?!.... 

O ținea una și bună tot timpul. Ziceai că este un ceas cu cuc care din când în când din sfert în sfert iese mecanic pe ușiță și țipă același text. Scoase din pungă și mâncă. Aha de acolo se simțea miresma cu care îl gâdila la simțuri adierea plăcută din palele ventilatorului. Mânca caise mari și moi, lângă el. Acelea cu textura superbă fină și portocalie ca blănița unui animăluț mic.

Fâsâi plăcut sticla de Pepsi. Bău fără zgomot dar după câteva secunde își scoase gazele șoptit ca atunci când bați bebele pe spate după ce a supt nesătul lapte din țâțele mari și dulci

Ea freca ecranul și îl lovea ore în șir. Posta pe Facebook, copia poze și le distribuia, vorbea la telefon, avea o activitate neîntreruptă... 

Se deschise brusc ușa. Fata lor se repezi pe ea ca o sfârlează spre toaletă... Așa era de obicei ca un tsunami prin casă. Băiatul, era ca o adiere.... sau cu mișcări lente ca un leneș agățat de un copac în jungla casei lor, casă cu obstacole, casă cu antichități și cu o buluceală nedescrisă. El trasa și curăța zilnic podeaua și făcea trasee pe unde să poți să circuli, alei într-un labirint mic și înghesuit, dar deocamdată era universul lor NESFÂRȘIT!

Soției Simple Fără Adjectiv

 Corpul tău este o poezie neterminată,

Este mereu altul, ca visul, ciudat,

Nu te cunosc din nou niciodată,

Din stropi te-ncununi, din vasul de vin, minunat.

La Țară

 D A Frumusețe Naturală Brută Suavă Tare 

La Țară Timpul Nu Doare

Pentru Că Dumnezeu Se Însânburește În Fiecare Floare

În Boburi De Vie În Pere În Piersici În Nuci În Porumb În Iarbă Și Clipa Învie Nu Moare

de război și după

 D A D Q

M-am întrebat mereu dacă tancurile au carne de tun în anale,

Așa cum eu am nisipul mărunt în tocite sandale,

Am rotit țevile o sută șapte zeci și cinci de grade rapid ca o haită în razie,

Codaș la istoria crudă a sinucigașilor triști de ocazie,

Săracele stele căzătoare

Nu au avut tratament de răbdare

Așa că fiți ascuțiți cu mințile-n Sus

Pe Cruce în cuie bătut E Iisus.