Ne luptăm şi certăm pentru Catedrală, pentru ecologie, pentru politicieni, pentru televiziuni, pentru emisiuni de doi lei, pentru tot felul de meschinării.
Aruncăm doar cu vorbe şi ne mândrim cu succesul unor vorbe mai şmechere şi mai viclene şi cu umilinţa învinşilor. Dialoguri efemere.
Pierdem vremea, viaţa trece şi nu facem fapte.
Cuvântul este cel care ne poate mântui dar cuvântul creator, nu smintitor.
Iar Fapta, Fapta este cea care ne poate mântui. Fapta bună.
Arde o candelă sub zăpadă.
O luminiţă pâlpâie în maşina roşie, o dacie break ridicată într-o rână pe un trotuar, acoperită cu un strat gros de zăpadă. Roata din faţă nu mai are cauciuc. În colţul parbrizului se văd cioburile mici pătrate adâncite ca un cuib de pasăre. Geamul din spate din dreapta a fost spart de prietenii din bloc care cu ochii întunecaţi au vrut să-l alunge să nu le tulbure liniştea şi mirosul de parfum. Acum are în el cartoane şi o bucată de polistiren prin care şuieră vântul.
În maşina îngheţată un om plânge cu gândul la morţii lui, la mama care i-a murit, la fratele care i-a murit... plapuma umedă îi ţine un pic de cald.
Povesteşte celui care îi aduce un ceai cald cu bucurie şi mulţumire în ochi cum, un nene din blocul de vis-a-vis i-a dat 40 de lei şi nişte vin, cum o maşină de poliţie s-a oprit lângă el şi un poliţist l-a întrebat dacă îi este bine şi are cu ce să se învelească, cum o mamă şi un copil i-au adus o supă caldă, cum aşteaptă cu drag ziua de sărbătoare să meargă la Biserica unde îl cunoaşte lumea să primească ceva de pomană. Mâinile muncite, barba mare, sclipire în ochi, visează la faptele bune... un om sărman.
Aruncăm doar cu vorbe şi ne mândrim cu succesul unor vorbe mai şmechere şi mai viclene şi cu umilinţa învinşilor. Dialoguri efemere.
Pierdem vremea, viaţa trece şi nu facem fapte.
Cuvântul este cel care ne poate mântui dar cuvântul creator, nu smintitor.
Iar Fapta, Fapta este cea care ne poate mântui. Fapta bună.
Arde o candelă sub zăpadă.
O luminiţă pâlpâie în maşina roşie, o dacie break ridicată într-o rână pe un trotuar, acoperită cu un strat gros de zăpadă. Roata din faţă nu mai are cauciuc. În colţul parbrizului se văd cioburile mici pătrate adâncite ca un cuib de pasăre. Geamul din spate din dreapta a fost spart de prietenii din bloc care cu ochii întunecaţi au vrut să-l alunge să nu le tulbure liniştea şi mirosul de parfum. Acum are în el cartoane şi o bucată de polistiren prin care şuieră vântul.
În maşina îngheţată un om plânge cu gândul la morţii lui, la mama care i-a murit, la fratele care i-a murit... plapuma umedă îi ţine un pic de cald.
Povesteşte celui care îi aduce un ceai cald cu bucurie şi mulţumire în ochi cum, un nene din blocul de vis-a-vis i-a dat 40 de lei şi nişte vin, cum o maşină de poliţie s-a oprit lângă el şi un poliţist l-a întrebat dacă îi este bine şi are cu ce să se învelească, cum o mamă şi un copil i-au adus o supă caldă, cum aşteaptă cu drag ziua de sărbătoare să meargă la Biserica unde îl cunoaşte lumea să primească ceva de pomană. Mâinile muncite, barba mare, sclipire în ochi, visează la faptele bune... un om sărman.
