sâmbătă, 15 octombrie 2016

Delimitarea limitelor

Mă lupt cu delimitarea zilelor
M-am luptat cu a orelor, cu a minutelor, cu a secundelor și chiar cu a clipelor!
Îmi reușea foarte bine.
Câteodată eram mulțumit, dar devenise ceva aparent.
Câteodată era dureros.
Acum admir scurgerea lentă
Și jocul de metronom al limitelor.
Noaptea este perimată
Și o pisică neagră este mai tăioasă în trecerea ei,
Ziua este relativă ca și frumusețea unei femei,
O apă caldă ca Rugăciunea,
Se poate chiar respira mai Bine în ea ca în Aer.
Câteodată.
Câteodată este la fel.