vineri, 13 decembrie 2019

Țepe de frig desfac vene din oase,
Prin vârfuri rozii de degete roase,
Străpung liniștitele fibre nervoase,
Mă doare durerea, durerea de oase.

Cristale micuțe mă ling dureroase,
Prin păr se adună șiraguri tăioase,
Suspină și câinii chirciți sub frunzele negre lemnoase,
M-aș duce acasă s-adorm sub foșnetul verde de coase.

Sub pături de pietre, pământuri lutoase,
Mă mângâie râmele roșii și groase
Prin albele visuri reale lăptoase

marți, 5 noiembrie 2019

Întoarcerea Mirilor

Nu te mai iubesc, de te-am iubit odată,
Memorie chiuretată, de valuri netezită, memoria nu moare niciodată,
Plângeam și mă rugam, în pături de dragoaste să ne-nvelim,
Și am ajuns ca din departe, de trupurile goale de suflete, uscate ascuns să le jelim,

Ce oare e păcatul?
E un regret întors pe dos!
E ca și când în noi roșită carnea,
Stă toată-nghesuită sub alba armură sculptată nătâng de cel căzut în os,

Ei mieilor
Cu toții avem blănile pătate
Ba cu un pic de alb sau negru picurate.




sâmbătă, 2 noiembrie 2019

La Vin tot vin

Așa ca niște nasturi ce se rostogolesc în joacă,
Și de departe par dâre de spumă și de ceață sau nervuri albe, fine, pe lemn bătut de toacă,
Porniți, aleargă, cu-n vuiet își cresc făr de cuvinte furia spre un zid,
Călcând pe inerție cu flăcări se-nconjoară topind tot drumul antracit,
dezintegrând tot ce-nconjoară cu roșul lor de galben și acid,

Nu mai există liniște din clipa-n care păcatul a învins,
Și Adevărul se clatină pe muchie de stâncă, de pumnii lor frumoși și dalbi împins,
Căderea se cere singură să sară-n ea,
Întoarsă în infernul împrăștiat din conștiința mea și-a ta,

Ce sânge de balaur?
Ce frunte să mai suporte cununa ta de laur?
Sfârlezelor nimic nu le mai stă în cale mahmure de venin,
Lobotomie de le-ar face cineva, nu pot uita din carne, doar speră, la vindecarea din Tanin.


miercuri, 9 octombrie 2019

NU ȘTIU

Doamne Ajută Oameni Buni,
Trebuie să vă povestesc ceva ce nu pot să țin doar pentru mine, unul din momentele interesante din viața mea.
Fiind la ziua unei bune prietene, petrecere, zâmbete, atmosferă relaxantă și uitare a gri-ului de zi cu zi, am avut parte de un fragment de timp, ca să zic așa,  condensat, care a născut și mai exact, a trezit, în mine dorința să vă scriu acestea de mai jos, spre neuitare.  
Atunci când toată lumea se strânge în jurul unui ecran sau la sticlă cum spun unii, ca în jurul focului în perioada peșteritului, patru bărbați trecuți de 40 de ani, au ieșit pe terasă, în aerul deja tare și rece al unei toamne devenită clasică la maturitate, cu toate că vara tocmai fugise neștiută de nimeni și neîntoarsă din drum, să facă un pic de politică, să mai analizeze vremurile și femeile, să facă mișto unii de alții așa doar din amiciție și de dor și bucuroși de revedere, pentru că trecuse și trecuseră multe, de când nu s-au mai văzut și bine-nțeles nu în ultimul rând să șpritzuiască și să fumeze, ceva mai în liniște.
Ce este remarcabil și face obiectul poveștii, din lumina celor introductive de mai sus, a fost un crâmpei de discuție ce a fost cam așa.
Unul din domni întreabă:
-Ia să-mi răspundeți pe rând fiecare ce crede el. Care este scopul omului pe Pământ?
Primul care s-a simțit și a dat să răspundă repede pentru că amicul se uitase zâmbind către el a spus
- Mântuirea ... și iată că ceva polemică, dar fără mare importanță s-a iscat, între ei.
Apoi în timp ce se stingeau unele explicații, în ordinea acelor de ceasornic, al doilea din cei patru amici a fost interogat. A încercat să răspundă ceva, apoi s-a gândit un pic și a răspuns ca un copil în fața lui Moș Crăciun:
- Nu știu!
Al treilea, de data asta cel din dreapta primului interogat, a dat un răspuns un pic mai încâlcit, tot așa emoționat ca și ceilalți de însemnătatea acestei întrebări și scormonind după răspuns în interiorul lor fiecare, dar foarte copilăros în sensul Bun al Cuvântului:
- Omul este ca o albină, ca o floare, ca o pasăre sau ca un animal, ca orice făptură măruntă....
Iar al patrulea, adică cel care a pus întrebarea, vădit satisfăcut de întrebare și de răspunsuri, dar considerând că el deține răspunsul Adevărat, a spus:
- Scopul omului pe Pământ este să facă Bine.         
Cu toții au mai analizat, au mai făcut câte un mișto unul de altul, împăcați și poate nemulțumiți că nu au avut un răspuns mai consistent sau că nu au justificările și explicațiile necesare....

Acum când mă gândesc, realizez că toate răspunsurile fac parte din Marele Răspuns, dar atunci, și un pic și acum, am fost impresionat de acest răspuns corect zic eu - NU ȘTIU!
Pentru că domnilor și doamnelor acest răspuns eu zic că este Adevărat.
Numai Dumnezeu știe exact răspunsul la întrebările Esențiale ale Vieții.

MULȚUMITĂ SĂNĂTATE DOAMNE AJUTĂ
MÂNTUIRE
SLAVĂ SFINTEI TREIMI
MAICA CRUCEA SFINȚII ȘI ÎNGERII CU TOȚI DE PRETUTINDENI SĂ NE APERE DE RELE                                                                                                                                                                                                                        

joi, 3 octombrie 2019

Porsche Galben Fior Bucureștean

Un zbucium și vâltoare!
Eșapamentul gri miroase a sudoare!
Cu fulgere în negru prin negură străpung!
Tăcere prin tăcere și rock din rock mă-npung!

Aleargă și se rotesc scârțâitoare,
Roți înspițate întăvălite prin cenușa colb amețitoare,
Prin desenate benzi prin tremurânde table ce zbârnâie drăcește,
Apare din senin o pară galbenă ca în acvariu dintre plante verzi, vioi un vesel pește,

Și iute aruncă valuri valuri,
Lumini ce zguduie din temelii și pân-n maluri,
În urmă-i netedă s-arată,
Șoseaua dalbă și curată ca o fată,

Și din zâmbit de hohot aurit,
Un curcubeu rotund pe Ceriul unduit,
Se netezește Aerul Albit Albastru,
Se liniștește-n piept roșita inimă de Cal Măiastru.

duminică, 29 septembrie 2019

Dezamăgire ruptă-n două

Firavă frunză nu mai știu nimic,
Și am crezut în oameni chiar mai mult decât un pic,
Pentru că roua dintr-o picătură,
Oceane adună și ape vii Cunună, întretăind focoase, roșii, buzele din gură.

Tot femeia este, cândva

Ce lacrimi false curg din ochii tăi,
Teatralul teatru moșmondit de bunii răi,
Nebuni s-arată și goi pe dinăuntru,
Toți elefanții roșii iubind pe fildeș icnetele false, a grațioase curve învirginate, cândva în zări îndepărtate, afară dintr-un înăuntru. 

vineri, 27 septembrie 2019

Ce visare de vis,
Un larg adevăr circumcis,
Rupeam de jur dinprejur din petale,
Parfumul curgea valuri valuri agale,

Trandafiri peste tot, sub galbenul Soare !
Ce mare lucrare !
Mâncam cu poftă tâmpită din roșii și dalbe
Din miezurile crude și umede albe.

Mi-e dor să greu să înțeleg
Să dau cu pietre în trupul meu cel bleg


Dalba

M-am îmbătat cu must,
Și nu mai zic că nu mai beau,
Mi-e frică, cu "dar", să mai încep să gust,
Un viers pripit, rugat de verbul vreau.

Cusut mărgăritar pe șlițul morții,
Am răstingnit în zori,
Zăvorul ruginit al porții,
Un pumn ales, sămânță verde-n flori.

Uitată pe o lacrimă din călimară,
Și sprijinită într-un colț, stelat de raze,
Smuls de viteji din gura ta de fiară,
O muză-și linge rănile curate de roșu în petice de verde oaze

Ce vers? Ce viers? Ce rost mai are să mă mint în alb?
Ce să mai caut? Ce cioburi și spărturi din colb să mai aleg?
Ce scânteiri sunt oglindite-n crinul dalb?
Doar vaiete și icnete și hohote de râsu plânsu tot culeg!?
Offf șarpe vicleană incertă și inertă târâtoare,
Ce te strecori sub pat, ca-n creierul lui Hamlet o licoare,
Mânca-te-ar Raiul înfipt în acele de spin,
Și stors și strecurat în vinul de pelin.
Pentru necunoscuta regina mea de la marchiză Laura David Nouvelle Marchitz

luni, 9 septembrie 2019

de după de ducă

Mi-e frig și fierbinte în oase,
Izvoare se zbat sub finul bumbac,
Tu moale, tu piele, n-asculți, de mintea-nvelită, în florile, roșii, de mac,
Și vremurile îs vechi și tare îs roase,
De coaja, de aspra, tulpină, ce-i verde, copac,

Tu, Doamne, din negrul abis, cu lamă de fulger plesni-mă-vei biciuri pe carnea-mi pierdută pe oase,
În Sus, în alburi și galbene Aere, zbura-mă-vei... albastre măiastrele nouri... prin aer plutire adie, suspină utiată de doruri, din josuri, ridică Pământul spre mine, foșnituri de coase, arome subtile, melodi oase.

joi, 30 mai 2019

Rădăcini plăpânde în Aer

-Ce urăști cel mai mult în lume?
-prostia și banii
-Ce iubești cel mai mult în lume?
-Viața și pe Dumnezeu și ca să fiu cinstit și femeile

Și ce am vrut?
Am vrut să am un stil stilat,
Și ce-am avut?
Atât cât s-a putut, putință.
Și până când?
Ca ieri, de niciodată cum va fi
Același viers divers
Și subțiat din mers
Coșmarul dulce
O tăietură crudă ca o licoare-n sânge
Ca o memorie ce nu stinge
O flacără ce nu se frânge!
Nu, nu este pixel ce se scurge,
Din ochiul măsluit, iluminat,
Și răsturnat,
Oribil, virtual și copiat.

Și ce ai mai făcut?
Nu cred în astă întrebare filfizoane
Bunicii tăi aveau galoane
Nu este trist mai trist ca omul trist
Tristule

Ridic albastre rădăcini
În aer rece și fragil
Rămân pustiu în acele din mărăcini
O sângerie de culoare strecurată-n frunze verzi, agil.

duminică, 19 mai 2019


PROZĂ SCURTĂ DE BLOC (FICȚIUNE)



Cum am fost declarat magician.

(Sau Blonda, Puiul și Sticla)



A fost o vreme ca nici o altă vreme, prin anii ‘90 și ceva, când stăteam într-o garsonieră mică dar voinică în Tei, voinică în sensul că nu era chiar mică, fiind într-un bloc cămin de facultate, iar costurile de chirie și întreținere nu contau, ceea ce mă bucura și mă împingea la tot felul de haiducii, voinicii studențești, știți voi chefuri, șprițuri, convorbiri filozofice la buza unei halbe cu rom, pardon bere și rom… dar asta este doar o scurtă introducere ca să știți locul și timpul măruntei povești ce urmează.

Bine-nțeles copil fiind am avut trusa de magician de cartier socialist, pe care habar nu aveam cum să o folosesc. Eu credeam că bagheta aia magică chiar putea să facă ceva transformări și că în cutie mai erau și alte instrumente ce ar fi putut să îmi crească puterile reale, de exemplu zburatul prin copaci, salturile peste blocuri, transformatul cu inelul lui Rumburak, multiplicarea gumelor de mestecat Tip-Tip, înmulțirea cuvintelor în fața unei fetițe roșioară în obraji și altele. Dezamăgire totală am avut, când am înțeles că trebuia să fac niște trucuri, să exersez șmecherii ca la furatul din buzunarele lui tata și să mint ceilalți copii, care ar fi asistat la magiile mele în ghilimele, la vreo onomastică sau petrecere între familii prietene. La televizor îl văzusem pe domnul David Copperfield și pe mine mă chema tot David, așa că ceva antecedente posibil că aveam și trebuia să le dezvolt.

Acum trec la subiect, ca să nu mă înjurați, pentru că scurt la mine devine tot timpul lung. Mie la orice îmi place mai lung, dar nu îți sunt îndeplinite dorințele, decât atunci când binele devine coloană a faptelor pe care vrei să le faci. În fine, în garsoniera mea aveam lângă mine, cu mine, o prietenă frumoasă și blondă, blondă blondă și cu ochi albaștri ca Cerul atunci când Soarele te bate perpendicular în cap. Și într-adevăr au fost momente când ochii ei albaștrii ceață, mă cam puneau pe gânduri. Multe nu făcea. Mai mult stătea și tăia frunze la câini, cum se spune, dar era interesant cum ocupa spațiul în nopțile lungi de remi și poker. Era prezentă cu tot ce îndruga vrute și nevrute și puteai să te bazezi pe ea că te servește cu un păhărel, stinge o țigară, spală un măr… și chiar aici trebuie să ajungem la mâncare. Dar să nu uit, avea calități deosebite la trimis un semn discret care să te facă să schimbi soarta jocului pe masă, deci făcea treabă nu glumă.

Și pentru că magician eram sau devenisem în fața ei, așa mă declarase la toată lumea, după o seară când în doi, eu lucram la un proiect, iar ea în bucătărie a vrut să gătescă pentru prima oară în viața ei, așa ceva simplu, ca la început de inițiere în arta gastronomică, am să vă spun acum cum de m-am procopsit cu această mare titulatură.

M-a întrebat dacă pot să îi spun o rețetă pentru un pui frumușel de grădină pe care îl primise de la părinții din localitatea de baștină.

I-m zis că o rețetă simplă dar magică, este puiul pe o sticlă de jumătate plină, nu de altceva dar mă gândeam că sare aveam, condimente zăceau peste tot, puiul exista decongelat, iar sticle de bere de jumătate goale, în afară de cele care se învârteau pe lângă canapeaua noastră, aveam două navete tolănite prin holul rece.

Zis și făcut.  

S-a pus pe treabă.

Eu lucram la proiect ea în bucătărie la cuptor.
Îi explicasem că puiul se curăță, se spală, apoi i se înfinge o sticlă de jumătate plină, în zona găurită, ca atunci când Domnitorul Vlad Țepeș pregătea boierii hoțomani pentru viața de dincolo, apoi se asezonează cu condimente, apoi se bagă la pârlitoare în cuptor, în picioare pe tava de jos. Și gata. Apoi se așteaptă magia.

Și gata a fost. A venit după vreo oră stupefiată. Nu îi venea să creadă. -Magicianule ești tare!!!! Cum ai făcut? Unde a dispărut sticla... 
Puiul era bine făcut, dar sticla de jumătate dispăruse. Într-adevăr și eu am rămas mască cum se zice. Oare unde era sticla?

În aer se simțea un miros ciudat de zăhar ars, pui copt și altceva.

Sticla dispăruse.

În tavă un fel de sos negru.

Ea blondă aurie, puiul roșiatic, sosul negru, sticla dispăruse prin magie.

Am mirosit, am gustat și am înțeles.

Avusesem în casă o singură sticlă de jumătate plină.

"Sticla" de cola.




















































sâmbătă, 18 mai 2019

Floare Fecioară
Pasăre Fecioară
Om Fecioară
Fecioară Fecioară
Urlă lupii albi în gândurile mele
Pisici negre mor sub mașinile rele
Plec de neuitare uitat
În pănuși aurii de Soare îmbrăcat
Uit uit uit un uituc
O casă să fiu cu ai mei sub un nuc. 

duminică, 12 mai 2019

Dialog cu rocker și cu ea - cu Ea și cu El.

Din Iubire de ea și de El
Mă ridicasem abrupt spre Dumnezeu
Din Iubire de Ea și de El
Am răbdat nerăbdător murdar egoul meu.

O frunză Presară Atent pe beton.
Curatele lucruri se mângâie-n ton.
pisica neagră, Serios, o Dansează,
Atenției mele, clipe furând, Meditează,
Și Mângâie Aer Spre mine Adie Vibrează.

-Of prieten nou....
-Hristos A Înviat Și pentru rockeri
-Tu zici!
-Încerci sau Reușești să-i apropii?
-DACĂ NU ȘTII, EȘTI PIERDUT!
-Nimicul nu este făcut?!
-Nu știu, și plâng eu tăcut
-BINE.




vineri, 3 mai 2019

De iubire de ea și de El

Din iubire de ea și de El,
Urăsc și urăsc cuvântul mister
De carne îmi pare, legat cu-n cercel
Și ce să mă fac? cu el fără el, tot urlu-n eter.

Cu Firma mă gâdil în melcii din cap
Cu firma mă macin alerg mă fărâm
Ce Cântec fierbinte și molcom... Nu scap!
Ce cântec mă frânge mă scurmă sub greul tărâm.


vineri, 15 martie 2019

Din Răsărit de Apus

Din Soare izvorâte focuri vii
Sau nopți de bulgări aurii
Din Răsărit de-Apus ori de migdale
Mireasmă pe aleie sub tălpi călcând agale

Te-aș prinde de sâni și te-aș urca sculptată-n nuc
Dar aș veni, spre tine să mă duc
Și păsările ar zbughio-n stelele de David
Sclipiri de corzi dumnezeiești te-ar mângâia cu gheare-nsetate fometoase fremătând avid.

Ce mai cuvinte de dor de dragoste și de iubire aprinsă
Și eu suflasem în jăratec crezusem ca un prost că-i stinsă.


luni, 18 februarie 2019

Somnul Nicolei Sub Lauri

Somnul Nicolei Sub Lauri

Păziți-aș somnul cu galbene-roșii-mărgele,
Șiraguri desprinse din jocuri de iele,
Să te încing împrejur cu verde mătrăgună,
Ispită pentru lupi, sub Clar Întins-Imens de Lună.

Din scoicile ascunse în mări între valuri,
Aș smulge cu pumnii izbind peste maluri,
Și perle aș îmtinde în jur pe podeaua lucioasă
Cădea-va în cap lunecând chiar și moartea cu coasăl

În brațe-aș fugi din neguri cu tine,
Departe de somnuri de vise coșmaruri tactile,
Prin iarba cea grasă și muguri de pin
Te aștern și din coastele rupte cu sânge suspin:

-Brățară la mâna piciorului tău,
Strângea vinețind și carnea plesnind un șarpe de zmău!
eeeeeee l-am ciupit cu raze de Sus
Ha! Ha! HA! HA! Și-n ciocul de pasăre spre Rai el iute s-a dus. 




Somnul Nicolei Sub Lauri

Soției Mele Nicole

Înainte să te fi născut te-am plimbat prin inima ochilor mei. I-ai scufundat pe ai tăi în cerneală japoneză, mi-ai intrat prin inima lor în inima mea și ai mâzgălit în neștire. Până mi-au dat lacrimile toanto! Apoi prin lacrimi am văzut Adevărata Stampă Pictată. Apoi m-am născut... Acum, la restaurarea ei, am curățat-o cu lacrimi de apă și sânge, și am aflat, am văzut semnătura, tu o pictasei, tu Laura David

luni, 4 februarie 2019

Nicoleta Augustin și Gabriel Laura :) :) :) :) SLAVĂ SFINTEI TREIMI IUBITĂ MULȚUMITĂ SLĂVITĂ AMINĂ

Mânca-ne-ar inimele viermii cântând,
Și grași în stele de nea explodând,
Răsa-vor din ele gălbui păpădii,
Pe câmpuri aleargă suflând doi copii.

luni, 7 ianuarie 2019

pentru floarea mea de pus la colțul meu de rană Nicoleta Laura D-M

Floare de nu mă pune la colțul tău întunecat, 
Floare de pâine albă m-ai mâncat, 
Floare de mă vei uita în pârgul tău de sân, 
Floare ne-om altoi în noi în Vița Cerului Curat de peste auriul fân.