Dalba

M-am îmbătat cu must,
Și nu mai zic că nu mai beau,
Mi-e frică, cu "dar", să mai încep să gust,
Un viers pripit, rugat de verbul vreau.

Cusut mărgăritar pe șlițul morții,
Am răstingnit în zori,
Zăvorul ruginit al porții,
Un pumn ales, sămânță verde-n flori.

Uitată pe o lacrimă din călimară,
Și sprijinită într-un colț, stelat de raze,
Smuls de viteji din gura ta de fiară,
O muză-și linge rănile curate de roșu în petice de verde oaze

Ce vers? Ce viers? Ce rost mai are să mă mint în alb?
Ce să mai caut? Ce cioburi și spărturi din colb să mai aleg?
Ce scânteiri sunt oglindite-n crinul dalb?
Doar vaiete și icnete și hohote de râsu plânsu tot culeg!?