CÂNTECUL ÎN TREI NOTE DO RE MI AL DRAPELULUI TRICOLOR ROMÂN

Mi-am pus un drapel în jurul gâtului...
Și o coală albă în față.
Am simțit o căldură ce mă înconjura pornind din culori, din roșu, din galben și din albastru,
Se risipea spre vârful degetelor apropiate de alb,
Fierbințeala din ele, pirograva totuși pe coală literele negre nefumegânde.

L-am strâns cu mâinile,
Și mi-am afundat nasul în el,
Mirosea a SOARE.

Un tremur la ceafă părea viu. Nu! Era, viu!
Un gust. Nu! Mi-am afundat din nou simțurile în el,
Mirosea a PÂINE.

Am mângâiat cu degetele calde roșul și albastrul de sus în jos.
Mi-au trecut prin căușurile palmelor,
Ca părul negru al unei femei,
Al unei fete din galeria de la Steaua.
Zâmbesc, zâmbesc spre albul străpuns de literele negre, ca urmele unor copite de cal pe zăpadă,
O alergare prin vântul suspendat de căldura ce coboară din culori,
Vânt ce este speriat, privind în alb, nemișcat, să nu cumva să piardă, cele trei culori ce-i adie în ceafă,
Ca mângâierea mamei eterne, a mamei fiului tată de copii înnoiți.

Din nou mă afund în miresme,
Miroase a FRUCTE COAPTE PICTATE-N ACUARELE MOI ȘI ULEIURI FINE ȘI ESENȚE MINUNATE DE SOARELE PLĂMĂDIT DIN PÂINE DE MÂINILE LUI DUMNEZEU TATĂ, FIU ȘI DUH SFÂNT.