aDor de G.A.D.-M.

 Nu pot să scriu poezie pentru tine,

Sunt ca în fața unei coli albe nescrise,

Mai albă decât lăcrămioarele tale,

Alea din lacrimi înghețate tăioase ca un pumnal de sticlă.

Și totuși rupt în două obosit

M-așez cu capul sprijinit de stânci

Privesc în Sus și Rog Prin Norii Crunți,

O Rază Să Coboare Pe Ostenite Frunți,

Și Iată Vine O Sclipire

Un vulturul negru se repede-n mine:

Cum oare te gândeai?

Cu degetele lungi de piatră

Ce scormoneau în stânca rece

Săpând frumoase drepte canioane,

Să poți să numeri bobii de mărgăritar

Vărsați din durul diamant topit

De timp, ținut în piept, la foc mocnit.

Se risipeau și alergau râzând prin palme,

Nepotrivite, moi și diafane,

Iar când o noapte neagră s-a lăsat

Nici lor, nici lui, nu i-a păsat...

Că s-au topit în picuri mari și reci

Plângând pe degete, ca pietrele, de veci.

Fragmente din memorii

 Se așeză în fund pe canapeaua de piele neagră. Privi la ventilatorul vintage. Foarte fain! Se uită pe tabla rotundă din mijloc "equation"... O fi franțuzesc!? Își aminti că a văzut într-un film în biroul unui detectiv, acela cu ușă de lemn și geam de sticlă pe care era lipit sau gravat gradul și numele sau biroul, un film american clasic, ceva de genul ăsta. Vântul produs îl mângâia pe față exact ca și cand ar fi pe plajă, pale răcoroase și un pic parfumate. Oare de unde era aroma asta de prăjitură combinată cu flori? Începu să numere spirele argintii nichelate (sau nichelat este arămiu bronz nu mai știu) una două trei patru cinci șase șapte opt nouă zece unsprezece doisprezece treisprezece... apoi se suprapuneau mai multe în volum două zeci și unu... Tresării când telefonul ciocănii gresia de pe podea. Ațipise și îi căzuse din mână pe jos. Se uită la picioarele lui solide pe care își pusese coatele. Blugii erau întinși la maxim pe genunchi. De fiecare dată își amintea că mama îi tot repeta: -Trage blugii în sus că altfel fac genunchi sau plesnesc. Ca niciodată ascultă! Întinse picioarele și trase de pantaloni. Când le puse în aceeași poziție realiză că acum nu mai stăteau întinși la genunchi dar dădeau să plesnească pe gambe! Oare avea din nou picioarele umflate? Iar dormise prost pe canapea într-o rână. Femeia brunetă pe care o tot visa o fii moartea? Câteodată se confunda cu soția lui în vise altădată avea o față necunoscută.... 

-Ce faci Gabriel capcane? Întrebă ștrengărește Șania și sării peste picioarele lui în fugă. Avea rochița aia de catifea de zici că era decupată dintr-o draperie. Oops iar ațipise și visa. Frânturi de clipe de conștiență și apoi vise. Era rupt de oboseală. Psihic era terminat. Simțea emoția veselia ultimilor clipe de dinainte de libertate. Nu el avea nevoie de acest drum chinuitor ci ei nevoie de implicarea lui. Se folosiseră de el aproape șapte ani... exploatat la maxim zi și noapte. Bine... știa și el că totuși nu era chiar așa. Știa să respire prin vidul din jur ....

Ea se așeză pe locul ei de "regină" pe canapea:

-Iar panaramele????

-Ce zici????

-Panaramele care te-au dat afară!?!.... 

O ținea una și bună tot timpul. Ziceai că este un ceas cu cuc care din când în când din sfert în sfert iese mecanic pe ușiță și țipă același text. Scoase din pungă și mâncă. Aha de acolo se simțea miresma cu care îl gâdila la simțuri adierea plăcută din palele ventilatorului. Mânca caise mari și moi, lângă el. Acelea cu textura superbă fină și portocalie ca blănița unui animăluț mic.

Fâsâi plăcut sticla de Pepsi. Bău fără zgomot dar după câteva secunde își scoase gazele șoptit ca atunci când bați bebele pe spate după ce a supt nesătul lapte din țâțele mari și dulci

Ea freca ecranul și îl lovea ore în șir. Posta pe Facebook, copia poze și le distribuia, vorbea la telefon, avea o activitate neîntreruptă... 

Se deschise brusc ușa. Fata lor se repezi pe ea ca o sfârlează spre toaletă... Așa era de obicei ca un tsunami prin casă. Băiatul, era ca o adiere.... sau cu mișcări lente ca un leneș agățat de un copac în jungla casei lor, casă cu obstacole, casă cu antichități și cu o buluceală nedescrisă. El trasa și curăța zilnic podeaua și făcea trasee pe unde să poți să circuli, alei într-un labirint mic și înghesuit, dar deocamdată era universul lor NESFÂRȘIT!

Soției Simple Fără Adjectiv

 Corpul tău este o poezie neterminată,

Este mereu altul, ca visul, ciudat,

Nu te cunosc din nou niciodată,

Din stropi te-ncununi, din vasul de vin, minunat.

La Țară

 D A Frumusețe Naturală Brută Suavă Tare 

La Țară Timpul Nu Doare

Pentru Că Dumnezeu Se Însânburește În Fiecare Floare

În Boburi De Vie În Pere În Piersici În Nuci În Porumb În Iarbă Și Clipa Învie Nu Moare

de război și după

 D A D Q

M-am întrebat mereu dacă tancurile au carne de tun în anale,

Așa cum eu am nisipul mărunt în tocite sandale,

Am rotit țevile o sută șapte zeci și cinci de grade rapid ca o haită în razie,

Codaș la istoria crudă a sinucigașilor triști de ocazie,

Săracele stele căzătoare

Nu au avut tratament de răbdare

Așa că fiți ascuțiți cu mințile-n Sus

Pe Cruce în cuie bătut E Iisus.