Doamne! Vino Doamne! Vino!

Vino Doamne! Să vezi ce-a mai rămas!
În două zeci, şi cinci, de ani! N-am prins nici glas.
Din oameni... tot a mai rămas, un pic,
Nu mult, ceva mai mult decât nimic!

Eroii morţi în 22,
Cu guri căscate de mirare,
- Voi, fraţilor, aţi tras în noi?!
- Aaaaaaa, nu-i bai, nu-i dragii mei, nici cea mai mică supărare!

- Vă ierte Bunul Dumnezeu!!!
Sau poate mai aveţi alt zeu?
Atâţia ani nu s-a schimbat nimic?
- Poate maneaua şi dansul din şoric!

- Trăiam ca voi!?
Cu mintea suptă sub stratul de noroi!?
Mai bine, decât aşa, mai bine, muream ieri!
Mai bine mă năşteam o floare pe dealul plin cu meri!

Milă

Mi-e milă!
Că voi urlaţi că n-aveţi milă!
Căpuţul vostru prost, s-a transformat în bilă?!?
Ce nu se coace nici de silă?
Şi tot mi-e milă!

Nici jertfă şi nici milă.
Sunt vremile de vină?
Un om nu ai la cină!
Să vină, O Să Vină!!!

Eu sunt făcut din tină
Şi stau cu sufletu-n latrină
Aici acasă eu îl aştept să vină
Din Mare Bunătate, şi din Iubire, şi din Milă!

CANCI

Aruncaţi-vă toate bolile în pătrăţica mea!

Hai! Mai cu spor!

Înainte să o fac cerc,

O să îmi fac o salbă de mărgele din ea,

Şi o să mă rostogolesc până la iad...

Acolo o să beau o cafea neagră ca întunericul

O să-l prind de un colţ, Da! pe el, pe întuneric,

Şi o să dau pagina cu el, până devine albă,

Iar acum albită fiind, o să scriu pe ea,

Cuvinte de Lumină!

Să-i strălucească în faţa spatelui

Până i se topeşte fierea,

Atunci cancerul,

Mărgica aia mică de plastic,

O să i-o înfing în fierea topită

Ca să devină piatra lui de suferinţă şi de mângâiere.

Aliluia!

în 2011 scriam o mică revoltă în versuri, au trecut 3 ani

Primăvara 
de GeDe

Primăvara a venit,
Blănuri noi au răsărit,
Ce păcat, ce păcat
Că lupii nu s-au schimbat!

Vai!, vai!, vai!
Și vai!, vai!, vai!
Cum ajungem noi în rai?
Doar cântând frumos din nai?

Astenia a-ncolțit în noi,
Vedem la televizor doar strigoi,
Ce păcat, ce păcat
Pentru sângele vărsat!

Polito-zauri de diverse rase,
Ne aduc foamea în case
O s-ajungem toți în iad,
C-am uitat cuvântul RAD

Revoltați și revoltate
Stăm pe forum ne dăm coate
Vai!, vai!, vai! și vai!, vai!, vai!
Nu știu Hai! și nu știu Tai!

Dar când nervii vineții
Dinții iute vor scrâșni,
Sângele va șiroi
Mămăliga va uni!

Din iad ne vom reveni,
Și noi toți atunci vom ști,
Să nu mai strigăm doar VAI!
Hai să RAD! și Hai să TAI!

Doamne Ajută!

POE Ziua - Aş da cu drag acum, un far, pe-un MARE Dar.

Atunci eram un far ce lumina în noapte

Şi roiuri de corăbii atrăgeam la mal,

Lumină falsă ne-ntregită-n fapte

Dar dulce ca şi cântul în fanar.

Rănite se împleticeau atrase,

Şi Neîmpliniteee, ori Calde, ori Duioase,

Mânieeee! le scorneam în oase,

Cu aventuri ne-scrise-n carte şi soioase.

Acum îmi pare mai mult rău, şi bine,

De aventurile sumare şi tactile,

De gândurile amare somnoroase,

De frigul aspru ce-l lăsam în case.

Acum doar licăresc subţire,

Un pescăruş mă vizitează tot mai rar,

Acum am cerul colorat în tonuri fine,

Sunt singur şi sufletul aleargă tot hoinar.

Acum nimic nu mă mai ţine,

Legat de soartă şi de timpul rar,

Acum eu plec când se cuvine,

Şi mă întorc curând la tine

De mă primeşti,

nu pot primi mai mare...

Dar.

Scara

Îmi văd mâinile,
mâinile încleştate strâns pe scara de lemn
Lemnul scării trosneşte
Trosneşte ca în soba de carne pucioasă
ca în soba de brânză albă
ca în soba de peşte crud apăsat pe pâinea caldă
ca în soba de grâu galben de aur
străpuns de razele Soarelui din Lumină

Mâinile Tale
Renasc pe lemnul viu
mă apucă şi mă împing şi mă trag spre mâinile mele roşii şi galbene şi albastre
Mâinile tale albe
îmbată apa din mâinile mele albe
Un vin dulce şi aspru
Parfum de viţă de vie
neruptă din buciumul zilelor nesfârşite şi neâncepute

Mi-e frică că
Că aş putea să visez
Şi scara să ardă de tot
Sub umbra mea întunecată
Mâinile mele nu se desprind
Sunt ude de valurile pe care le merit?
Sau de roua gândurilor Tale!
Nu sunt Tu
pentru că
sunt eu
din egoism
Ego
al
Tău.

VOTAŢI OAMENI BUNI!!!

VOTAŢI! VOTAŢI! VOTAŢI!
ŞI NU MAI TREMURAŢI!

FIŢI ROMÂNI ŞI FIŢI TOŢI FRAŢI!
NU FIŢI PĂGÂNI ŞI NICI PĂTAŢI!

LUPTAŢI, CU APĂ CURATĂ ŞI ROŞU SÂNGE!
REGELE, SUB ARIPA LUI NE STRÂNGE!

NIMENI NU VĂ DĂ AFARĂ!
SUFLETUL DIN ŢĂRIŞOARĂ!

SFINŢII MORŢI ÎN ÎNCHISORI!
AU STAT DREPŢI, Ş-ACUM SUNT SORI!

CU, CURAJ, ÎN LIBERTATE!
FRICA, NU-I ETERNITATE!

CI ÎN ÎNTUNERIC, TE TOT DUCE!
DEPARTE, DEPARTE, DEPARTE, DE CRUCE!

Aş înjura de aş putea

O ameţeală neagră cumplită, mă apasă,
Înjurături cumplite colcăie rănite,
Din vechi adâncuri, zvârcole să iasă,
Să gâdile toţi politrucii adunaţi la masă,
La stârvul cald al vremilor mai nou venite.

IISUS HRISTOS REGE

Acum când Poezia a murit,
romanul prost se întristează-n închisoare,
A mai rămas acum e vremea de postit,
Iisus Hristos e Rege nu mai moare!

Încercare de răscumpărare

Sunt plin de jurăminte şi blesteme
Ca şi burduful lui Ivan,
Mai gol de suflet ca ăst neam
Şi plin de vise efemere
Mă simt ca şi săgeta-nfiptă într-un găvan
Ce şi-a atins un scop
Cel vechi izgonitor de rele!

de căldură

de căldură cu Soare şi Lună.
12.08.2014

Să trăiască tot românul
Şi Vadim să dea cu tunul,
Nu cu bombe ci cu flori
Ridicând neamul la nori.

Ţara noastră să-nflorească
Varanu să dăruiască,
Milioane la popor
Să ne luăm câte-un topor

Să tăiem din rădăcină
Tot puietul din Grădină,
şi copacii din Lumină,
Că capitalaştii-s de vină.

Bătrâneii tot suspină
Că n-au umbră la latrină,
Şi bănişori de benzină
Să fugă-n ţara vecină

Că dosarele-s pe masă
Şi vine să-ţi ia din casă,
Şi renaşte adevărul
Gol goluţ fuge tot vărul.

Şi Băsescu cu Victor,
Hora joacă măi popor,
Să ne dăm mână cu mână
Toată patria română.

Unguri, basarabi, tot fraţi
Că mâncăm cu toţi cârnaţi
Şi bem vinul în ne-ştire
Cu tv-ul sub privire

Mai lucrează cineva?
O sanda sau o cişmea? .... o cazma sau o lalea? ...
Să mai plângă o manea!
Combinaţie ceva!!! Oriunde şi undeva!!!

OS

Сe faţă de os
Ce câine fioros
Sau om tacticos

Nici lătrat
Nici ceai preparat

Nici sorbit
Nici cap găurit

Ce faţă de os
Zâmbea somptuos
Ce faţă de os
Sub Soarele fierbinte plăcut luminos!

29 iulie 2014 cunoaşterea dimineaţa după o cupă de lalele turceşti portocalii pictate de mâna nevăzută A Lui Dumnezeu în anul Brâncovean, lalele bizantine pentru finii mei

Smuls ca un fulger din întunericul acum
Îngerii de-a dreapta şi de-a stânga mea (iartă-mă Doamne de nu erau ei ci ceilalţi)
Cor neauzit eroic şi sublim de slavă
Cu nu ştiu ce urechi sufleteşti auzeam
Şi pluteam
Cu frica ce mi-a ţintuit clipa vieţii
La loc pe pământ
Fără să ating
Absolutul cunoaşterii
Lumina

omul din maşina roşie

Ne luptăm şi certăm pentru Catedrală, pentru ecologie, pentru politicieni, pentru televiziuni, pentru emisiuni de doi lei, pentru tot felul de meschinării.
Aruncăm doar cu vorbe şi ne mândrim cu succesul unor vorbe mai şmechere şi mai viclene şi cu umilinţa învinşilor. Dialoguri efemere.
Pierdem vremea, viaţa trece şi nu facem fapte.
Cuvântul este cel care ne poate mântui dar cuvântul creator, nu smintitor.
Iar Fapta, Fapta este cea care ne poate mântui. Fapta bună.

Arde o candelă sub zăpadă.
O luminiţă pâlpâie în maşina roşie, o dacie break ridicată într-o rână pe un trotuar, acoperită cu un strat gros de zăpadă. Roata din faţă nu mai are cauciuc. În colţul parbrizului se văd cioburile mici pătrate adâncite ca un cuib de pasăre. Geamul din spate din dreapta a fost spart de prietenii din bloc care cu ochii întunecaţi au vrut să-l alunge să nu le tulbure liniştea şi mirosul de parfum. Acum are în el cartoane şi o bucată de polistiren prin care şuieră vântul.
În maşina îngheţată un om plânge cu gândul la morţii lui, la mama care i-a murit, la fratele care i-a murit... plapuma umedă îi ţine un pic de cald.

Povesteşte celui care îi aduce un ceai cald cu bucurie şi mulţumire în ochi cum, un nene din blocul de vis-a-vis i-a dat 40 de lei şi nişte vin, cum o maşină de poliţie s-a oprit lângă el şi un poliţist l-a întrebat dacă îi este bine şi are cu ce să se învelească, cum o mamă şi un copil i-au adus o supă caldă, cum aşteaptă cu drag ziua de sărbătoare să meargă la Biserica unde îl cunoaşte lumea să primească ceva de pomană. Mâinile muncite, barba mare, sclipire în ochi, visează la faptele bune... un om sărman.