Un tânăr rebel trage de zor de mână o bătrânică micuță și aplecată de mijlocul smerit. Ea se sprijină cu cealaltă mână într-un toiegel strâmb și afumat de lemn, cu un vârf strălucitor de metal lustruit de vremuri, ce scoate scântei în întuneric, lovit de pietrele din trotuarul de beton. Merge cu pași mici înmulțiți rapid târșâind picioarele de parcă parcă acum se prăvălește înainte sau peste nepotul mărunt și el. Peste 90 sau chiar 100 de primăveri, au trecut peste părul ei lung și alb ce flutură peste paltonul cârlionțat, prin frunzele de toamnă ce se agață de el. Vântul adie cu forță în pale dezordonate:
-Hai măicuță mai repede te rog frumos, mai avem un pic și ajungem la bloc. Se face ora douăzeci și nu mai putem zăbovi afară...
-Vai Vai Vai Vai Doamne Maică Precistă Și Sfinte Nicolae Dar Ce Zici Că Nu Înțeleg Nimic! Spune mai tare! Am cam rămas fudulă de război de când a plecat tătânetu! Au Început Iar Bombardamentele?!
O cămară de lut, cu fisuri fine, pereții cu aspect de nucă, oarecum lucioși și vechi, dar culoarea și mirosul perfect te fericeau... Oare visam? Doamna suplă era în colțul mai întunecat. Nu era nici o fereastră, nu era nici o sursă artificială de lumină și totuși Aerul Lumina și Crea o atmosferă Liniștită Și Tăcută de Bibliotecă sau Iatac plin de Iubire.
Am spart liniștea și vocea mea curgea melodios când am întrebat-o cine e. Nu mi-a răspuns așa c privea Atentă la perete, dar am simțit un zâmbet Curat și un pic parental.
Hainele ei largi, de in păreau să fie, se eașezau frumos pe corpul unduitor. O fustă lungă până la glezne desupra mocasinilor subțiri și cămașa ca o ie veche parcă mă atrăgeau la vorbă
Și iar din nou neîncetat
se scurge Luna transpirată
în negrul de Pământ strivită
de Soarele nerușinat
Iubirea nu iubire
viersuri tip haiku
de Gabriel Augustin David-Mehedinți
Iubirea
Pentru tine
Este a mea
Și nu o dau la nimenea ....... .
.......... nici măcar ție
Iubirea nu iubire
viersuri tip haiku
de Gabriel Augustin David-Mehedinți
Iubirea
Pentru tine
Este a mea
Și nu o dau la nimenea
Ce oboseală vai vai vai!
Ce mi-a venit instant să râd!
Din oase parcă îmi plângea un nai!
Și trepidau ca-ntr-un tractor pe câmp
toți nervii mușchilor se scuturau în cârd!
Nu mă mai simt aici deloc nici eu nici Tu
Cărunt și obosit, neputincios cum sunt
Doar Tu mai știi ce-i DA sau nu
Și te aștept să vii curând.
