Se așeză în fund pe canapeaua de piele neagră. Privi la ventilatorul vintage. Foarte fain! Se uită pe tabla rotundă din mijloc "equation"... O fi franțuzesc!? Își aminti că a văzut într-un film în biroul unui detectiv, acela cu ușă de lemn și geam de sticlă pe care era lipit sau gravat gradul și numele sau biroul, un film american clasic, ceva de genul ăsta. Vântul produs îl mângâia pe față exact ca și cand ar fi pe plajă, pale răcoroase și un pic parfumate. Oare de unde era aroma asta de prăjitură combinată cu flori? Începu să numere spirele argintii nichelate (sau nichelat este arămiu bronz nu mai știu) una două trei patru cinci șase șapte opt nouă zece unsprezece doisprezece treisprezece... apoi se suprapuneau mai multe în volum două zeci și unu... Tresării când telefonul ciocănii gresia de pe podea. Ațipise și îi căzuse din mână pe jos. Se uită la picioarele lui solide pe care își pusese coatele. Blugii erau întinși la maxim pe genunchi. De fiecare dată își amintea că mama îi tot repeta: -Trage blugii în sus că altfel fac genunchi sau plesnesc. Ca niciodată ascultă! Întinse picioarele și trase de pantaloni. Când le puse în aceeași poziție realiză că acum nu mai stăteau întinși la genunchi dar dădeau să plesnească pe gambe! Oare avea din nou picioarele umflate? Iar dormise prost pe canapea într-o rână. Femeia brunetă pe care o tot visa o fii moartea? Câteodată se confunda cu soția lui în vise altădată avea o față necunoscută....
-Ce faci Gabriel capcane? Întrebă ștrengărește Șania și sării peste picioarele lui în fugă. Avea rochița aia de catifea de zici că era decupată dintr-o draperie. Oops iar ațipise și visa. Frânturi de clipe de conștiență și apoi vise. Era rupt de oboseală. Psihic era terminat. Simțea emoția veselia ultimilor clipe de dinainte de libertate. Nu el avea nevoie de acest drum chinuitor ci ei nevoie de implicarea lui. Se folosiseră de el aproape șapte ani... exploatat la maxim zi și noapte. Bine... știa și el că totuși nu era chiar așa. Știa să respire prin vidul din jur ....
Ea se așeză pe locul ei de "regină" pe canapea:
-Iar panaramele????
-Ce zici????
-Panaramele care te-au dat afară!?!....
O ținea una și bună tot timpul. Ziceai că este un ceas cu cuc care din când în când din sfert în sfert iese mecanic pe ușiță și țipă același text. Scoase din pungă și mâncă. Aha de acolo se simțea miresma cu care îl gâdila la simțuri adierea plăcută din palele ventilatorului. Mânca caise mari și moi, lângă el. Acelea cu textura superbă fină și portocalie ca blănița unui animăluț mic.
Fâsâi plăcut sticla de Pepsi. Bău fără zgomot dar după câteva secunde își scoase gazele șoptit ca atunci când bați bebele pe spate după ce a supt nesătul lapte din țâțele mari și dulci
Ea freca ecranul și îl lovea ore în șir. Posta pe Facebook, copia poze și le distribuia, vorbea la telefon, avea o activitate neîntreruptă...
Se deschise brusc ușa. Fata lor se repezi pe ea ca o sfârlează spre toaletă... Așa era de obicei ca un tsunami prin casă. Băiatul, era ca o adiere.... sau cu mișcări lente ca un leneș agățat de un copac în jungla casei lor, casă cu obstacole, casă cu antichități și cu o buluceală nedescrisă. El trasa și curăța zilnic podeaua și făcea trasee pe unde să poți să circuli, alei într-un labirint mic și înghesuit, dar deocamdată era universul lor NESFÂRȘIT!
