vineri, 24 ianuarie 2020

Prin fața treptelor de la intrarea în bloc, cu toate că mă grăbeam, am oprit să mă uit la un bătrân subțire, curbat ca o paranteză, ce tremurând de bătrânețe mergea încet sprijinindu-se într-un toiag de lemn vechi. Haina ca o plăpumioară prea mare, cu niște buzunare largi, stătea pe el ca o foaie de parașută umflată de vânt, și aveam senzația că la fiecare pas o să cadă pe spate sau în față.
Atât de tare simt lipsa de memorie acum...
Nu îmi amintesc dacă am discutat cu el sau doar ne-am zâmbit sau....
Aaa îmi amintesc l-am luat cu mașina și ne-am plimbat prin cartier.
M-a teleportat într-o lume veche.
Se uita în jur și vedea orașul vechi, străzi cu nume diferite de cele de acum, fabrici sau întreprinderi desfințate de mult timp, miresme vechi de chimicale într-un Aer mult mai tare, decât cel de astăzi.
Sau poate că nu, poate acum este mai tare.
Ce Drum Inițiatic.
L-am lăsat în fața unui bloc de 10 etaje ca în fața unei gherete de cizmar sau a unui aprozar, începusem să văd și eu prin ochii lui o altă lumea, o lume veche, caldă, sinceră, aproape de inimă....
Of ce om fusese, un mare cercetător, lucrase în domeniul aeronautic....

Am aflat ceva despre Berceni zilele astea. Este singurul cartier care poartă un nume străin, numele unui conte polonez Bercensky parcă sau stai să mă uit pe google.......
am găsit groful Miklos Bercsenyi.

așa de dor de COGNAC sau de :) PEPSI

Ecranul laptopului s-a făcut alb. Am focalizat în oglinda lui lustra cu șase abajururi de sticlă și am observat că două erau stinse, două radiau o lumină liniștitoare alb verzuie și chiar un verzui fin albăstrui de gheață și smarald, iar celelalte două, ultimele dar primele de sus, ce înfierbântau aerul cu lumina lor caldă albă gălbuie ce radia din magma roșie a filamentelor subțiri....
Curios se încărca și pe albul displayului ca și când se mutaseră din tavanul oglindit, superior, se roteau două rânduri de bule ce preluaseră din cele două culori diferite dar asortate.
Se învârteau în ideile mele din cap ca un mixer, în timp ce Hindi Zahra cânta această muzică de .... ha! cum spun copiii, muzică de lift.... fără să știe ei drăguții tinerei că este o muzică mai degrabă de așternuturi mătăsoase, de țigaretă interbelică și de cognac turnat în pahare fierbinți, ulei mătăsos.
Pe sticla groasă și verde atârna ca un papion la gulerul unui diplomat, plăcuța argintată și înflorită prinsă de un lanț fin ca de candelă, pe care era încustrat conținutul COGNAC... ce film epocal xxx, unde mă cred? în Casa Blanca?
stai că îmi revin acum și mă duc să înghit niște guri mari de pepsi, din obuzul de tun de doi litri și jumătate, ... nu din sticluțele mici și prețioase ale anilor 70-80, ... ce an atunci când tata mă trimisese să duc înapoi jumătate din ele la magazin, pentru că luasem din greșeala vânzătorului ascuns după vitrine groase de sticlă și grilaje de fier, "prada" altuia.
D A erau PRADA, erau GUCCI, erau LOUIS VUITTON-ul și CHANNEL-ul zilelor acelora, când aceste mărci nu însemnau nimic, pentru că noi aveam Antilopa, Clujana, Guban, Adesgo care făceau pipi peste orice renume, în fine, probabil așa credeam noi, Doamne iartă-mă
și eu le dusesem strâns în brațele de copil, reci și diamantate în punga groasă de 1 leu,
aș fi dat vreo trei mingi de 3 lei cincizeci să le păstrez
și să le beau cu nesaț apoi să trec la joacă
Doamne ce ne mai jucam prin tufe, prin pomi, prin iarba grasă sau pe bitumul fierbinte de lângă brazii parfumați.
Și ce priveam în zare spre munți
peste sate și râuri
priveam spre București?
nu prea cred
Of Doamne

marți, 21 ianuarie 2020

mama tata

pentru tine trebuie să lăsăm în urmă un obiect de muzeu,
o valoare, o virgulă în Cartea de Istorie a Omenirii,
ești clădită din sângele lui Dumnezeu,
iar eu sunt fiul tău iubit al ostenirii.

când timpul tău se reducea la zero feric,
din inima întinsă la maxim ca un arc,
creșteam râzând udat în somn de lacrimi dulci ascunse-n întuneric,
zburam zburdând în infinit ca într-un parc.

și Cerul are nouri colorați,
sau Limpezime Largă Luminată,
nu se putea să nu ne naști din el doi frați,
la fel ca bunul nostru tată.

ce Dor mai este și va fi mereu
din doi ca patru împletiți pe Vie
vom fi nedespărțiți și Drumu-i greu
Liman nu este dar va fi să fie

PENTRU MAMA TATA DRAGI
de Gabriel Augustin David-Mehedinți

miercuri, 15 ianuarie 2020

Oamenii ca și copacii

Am dat, am dat înapoi Stăpâne,
Singur în singurătatea mea,
Și mușc din mușcarea de câne,
Din dor, din dorul de sigur, și nu ești a mea.

Vedeam, și simțeam clar obscurul,
Căzut, nu mai văd mai nimic,
Din oameni rămasa conturul,
Din crengi și ferigi, eu regret, ca om mic.

Copacii nu stau
Se zbat în furtună,
Ce palme mărețe îmi dau,
Eu scriu sprijinit cu capul de Lună,
Ce iarnă, ce frig, și ce rece, îmi este în piept mâzgălit, ca o rună.
Și nu știu de vorba-i a mea sau a ta sau a ei sau a Ta.

de Gabriel Augustin David-Mehedinți