Interesant cum mi-a Suflat Dumnezeu Să Scriu Între Șapte Și Opt Înainte De Această Zi A Infinitului Îngeresc Și Pământesc. MULȚUMITĂ SLAVĂ LAUDĂ DOMNULUI

 ESTE EL TIMPUL TREI

S-a rupt infinitul! 

S-a rupt în două! 

S-a rupt cum s-a rupt nu de mult din cărți cititul! 

S-a rupt în două picături de rouă!? 

Nu! 

Nu s-a rupt din Apă! 

Timpul s-a rupt din Foc! 

Și sunt acum două zerouri rotunde, 

Și dacă ar fi existat noroc, 

Ar fi fost două noi ouă! 

Unul de-a stânga 

Unul de-a dreapta

Mâinilor Adevărate 

Iar tu ai fi fugit nudă

Lăsând să cadă în urma ta

Un Veșmânt de sânge ud

O petală imensă de Crin Roșu 

Agățată de Spinii mei 

Furați

Și fără să știu 

Dăruiți 

Hmmmm Ce Aer Curat Aici Sub Pământ 

de G. A. D. - M.

 Anturajul.............

Săgeți!

Săgeți arunci!

Săgeți primești!

Printre copaci albi....

Printre copaci negri...

Curg șiroaie de sânge,

Unele, lascive, sculptează în carne, pliuri nătânge,

Altele cu Raze-mpletite din Soare Și Lună,

Cioplesc în vâltoare mișcate statui cu Cunună!

de Gabriel Augustin David-Mehedinți (inspirat cu sculptorul Laurențiu Burlacu)

Pătratul rotund al inimii

Sub balena albastră, 

Se zbate pătratul inimii,

Ca un raft, 

Ca un cub, 

Se smulge din carne și bombează tricoul,

Asta pentru că, 

Pătratul inimii este rotund! 

Chiar dacă ție nu-ți convine!!!!

Setea Împlinirii

Sunt ca un bob de rouă!

Zâmbesc!

Stau lipit drăgăstos pe un fir primitor de iarbă. Verde!

M-am adunat!

după ce m-am zbenguit toată noaptea,

Acum sunt mai strălucitor ca un diamant

în razele de laser ale Soarelui ce Răsare

ce pătrund printre frunze, flori, boboci, ramuri ....

Ce cântec de scânteieri ce clipocesc peste tot în jur

La la, la la ...

Ce mă fac? M-am cam încins sau mi se pare?

Toate firele au rămas încremenite în Liniștea Dimineții trecute ............ .

Nu se mai leagănă nimeni,

Nu mai adie nimic răcoros,

Simt că mă sufoc.

Parcă toate razele s-au focalizat pe mine !!!!!!!!

AMEȚESC !!!

Nu vine nimeni să mă scuture?

Nu mă soarbe nici o buburuză?

Și musca asta neagră și tâmpită în zumzetul ei enervant, ce mă hipnotizează cu strălucirile ei împărătești de smarald de pe armura obscură de cavaler rătăcitor, tot trece în viteză pe lângă mine, de parcă nu exist

Uff !!!!

Mă mulțumesc cu tine fotografule, ce calci atent lângă mine ca să nu mă scuturi

TE IUBESC !

27 septembrie 2020                      Gabriel Augustin David-Mehedinți

                                                                                                                                 

-Doamne, de ce ai așezat pe mine o hlamidă? 

Când eu râdeam pe străzile pavate-n gri, 

Mai bine neaua sângeriu rămasă și timidă, 

Pictată ie cu modele roșii aurii,

Și eu aș fi rămas, pământ mustos sub ea, 

Și ea strivită de grăsunul tremurând a moarte, 

Ce șuieră prin rât topind din dalba mea

Un plâns de animal nevinovat, poveste, nepotrivită, într-o carte,

M-ar încălzi și pocnete și foc din paie aurii 

Și țuica fiartă picurînd ... Ce aș mai bea!!!!

Săracul horcăie timid printre copii zbanghii 

Prin viscolul curat, pierdut din vremea mea. 

Ajunul, E în Timp, tot timpul, 

Crăciunul e departe și uitat, 

Cu dor și jind în ochii mei străluce plat, 

O stea îndepărtată din veșnicul tărâm cântat și lăudat.

Doamne, de ce ai așezat pe mine o hlamidă?
Când eu râdeam pe străzile pavate-n gri,
Mai bine neaua sângeriu rămasă,
Și eu pământ mustos sub ea,
Strivită de grăsunul tremurând a moarte,
Ce horcăie timid printre copii zbanghii
Prin viscolul din vremea mea.

Ajunul, E în Timp, tot timpul,
Crăciunul e departe și uitat,
Cu dor și jind în ochii mei străluce,
O stea îndepărtată din veșnicul tărâm cântat și lăudat.

Cântarea Îngerilor Osana Domnului

O Aripă în stânga
O Aripă în dreapta
Și brusc te saltă-n Ceruri,
În vuiete cu guri de mii de tunuri,
Ce salve, tunete de-a pururi,
Ce voci fără de număr, ca spicele de grâuri

Cântarea Îngerească în scurta Evadare,
Te- ntinde organic din somn ca pe un Curcubeu,
Din vene și din fibre musculare,
Devin chiar corzile Lui Dumnezeu.

Prin fața treptelor de la intrarea în bloc, cu toate că mă grăbeam, am oprit să mă uit la un bătrân subțire, curbat ca o paranteză, ce tremurând de bătrânețe mergea încet sprijinindu-se într-un toiag de lemn vechi. Haina ca o plăpumioară prea mare, cu niște buzunare largi, stătea pe el ca o foaie de parașută umflată de vânt, și aveam senzația că la fiecare pas o să cadă pe spate sau în față.
Atât de tare simt lipsa de memorie acum...
Nu îmi amintesc dacă am discutat cu el sau doar ne-am zâmbit sau....
Aaa îmi amintesc l-am luat cu mașina și ne-am plimbat prin cartier.
M-a teleportat într-o lume veche.
Se uita în jur și vedea orașul vechi, străzi cu nume diferite de cele de acum, fabrici sau întreprinderi desfințate de mult timp, miresme vechi de chimicale într-un Aer mult mai tare, decât cel de astăzi.
Sau poate că nu, poate acum este mai tare.
Ce Drum Inițiatic.
L-am lăsat în fața unui bloc de 10 etaje ca în fața unei gherete de cizmar sau a unui aprozar, începusem să văd și eu prin ochii lui o altă lumea, o lume veche, caldă, sinceră, aproape de inimă....
Of ce om fusese, un mare cercetător, lucrase în domeniul aeronautic....

Am aflat ceva despre Berceni zilele astea. Este singurul cartier care poartă un nume străin, numele unui conte polonez Bercensky parcă sau stai să mă uit pe google.......
am găsit groful Miklos Bercsenyi.

așa de dor de COGNAC sau de :) PEPSI

Ecranul laptopului s-a făcut alb. Am focalizat în oglinda lui lustra cu șase abajururi de sticlă și am observat că două erau stinse, două radiau o lumină liniștitoare alb verzuie și chiar un verzui fin albăstrui de gheață și smarald, iar celelalte două, ultimele dar primele de sus, ce înfierbântau aerul cu lumina lor caldă albă gălbuie ce radia din magma roșie a filamentelor subțiri....
Curios se încărca și pe albul displayului ca și când se mutaseră din tavanul oglindit, superior, se roteau două rânduri de bule ce preluaseră din cele două culori diferite dar asortate.
Se învârteau în ideile mele din cap ca un mixer, în timp ce Hindi Zahra cânta această muzică de .... ha! cum spun copiii, muzică de lift.... fără să știe ei drăguții tinerei că este o muzică mai degrabă de așternuturi mătăsoase, de țigaretă interbelică și de cognac turnat în pahare fierbinți, ulei mătăsos.
Pe sticla groasă și verde atârna ca un papion la gulerul unui diplomat, plăcuța argintată și înflorită prinsă de un lanț fin ca de candelă, pe care era încustrat conținutul COGNAC... ce film epocal xxx, unde mă cred? în Casa Blanca?
stai că îmi revin acum și mă duc să înghit niște guri mari de pepsi, din obuzul de tun de doi litri și jumătate, ... nu din sticluțele mici și prețioase ale anilor 70-80, ... ce an atunci când tata mă trimisese să duc înapoi jumătate din ele la magazin, pentru că luasem din greșeala vânzătorului ascuns după vitrine groase de sticlă și grilaje de fier, "prada" altuia.
D A erau PRADA, erau GUCCI, erau LOUIS VUITTON-ul și CHANNEL-ul zilelor acelora, când aceste mărci nu însemnau nimic, pentru că noi aveam Antilopa, Clujana, Guban, Adesgo care făceau pipi peste orice renume, în fine, probabil așa credeam noi, Doamne iartă-mă
și eu le dusesem strâns în brațele de copil, reci și diamantate în punga groasă de 1 leu,
aș fi dat vreo trei mingi de 3 lei cincizeci să le păstrez
și să le beau cu nesaț apoi să trec la joacă
Doamne ce ne mai jucam prin tufe, prin pomi, prin iarba grasă sau pe bitumul fierbinte de lângă brazii parfumați.
Și ce priveam în zare spre munți
peste sate și râuri
priveam spre București?
nu prea cred
Of Doamne

mama tata

pentru tine trebuie să lăsăm în urmă un obiect de muzeu,
o valoare, o virgulă în Cartea de Istorie a Omenirii,
ești clădită din sângele lui Dumnezeu,
iar eu sunt fiul tău iubit al ostenirii.

când timpul tău se reducea la zero feric,
din inima întinsă la maxim ca un arc,
creșteam râzând udat în somn de lacrimi dulci ascunse-n întuneric,
zburam zburdând în infinit ca într-un parc.

și Cerul are nouri colorați,
sau Limpezime Largă Luminată,
nu se putea să nu ne naști din el doi frați,
la fel ca bunul nostru tată.

ce Dor mai este și va fi mereu
din doi ca patru împletiți pe Vie
vom fi nedespărțiți și Drumu-i greu
Liman nu este dar va fi să fie

PENTRU MAMA TATA DRAGI
de Gabriel Augustin David-Mehedinți

Oamenii ca și copacii

Am dat, am dat înapoi Stăpâne,
Singur în singurătatea mea,
Și mușc din mușcarea de câne,
Din dor, din dorul de sigur, și nu ești a mea.

Vedeam, și simțeam clar obscurul,
Căzut, nu mai văd mai nimic,
Din oameni rămasa conturul,
Din crengi și ferigi, eu regret, ca om mic.

Copacii nu stau
Se zbat în furtună,
Ce palme mărețe îmi dau,
Eu scriu sprijinit cu capul de Lună,
Ce iarnă, ce frig, și ce rece, îmi este în piept mâzgălit, ca o rună.
Și nu știu de vorba-i a mea sau a ta sau a ei sau a Ta.

de Gabriel Augustin David-Mehedinți