Ce vis...
Se făcea că ne grăbeam noaptea cu niște prieteni să mergem la o biserică. Se spunea că s-a adus o icoană făcătoare de minuni.
Am ajuns în curtea mare ca de mânăstire, dar parcă era totuși în cartierul nostru. În curte lume destul de muncă dar după urme și flori călcate pe jos se vedea că a fost îmbulzeală mare pe ziuă.
În stânga cum intrat pe poartă în capătul curții era o biserică de cărămidă roșie ca un foișor deschisă în față parcă cu arcade mari. Ne-am dus în stânga cum am intrat unde icoana era bordată de jur împrejur pe rama de lemn masiv cu flori. Eram veseli.
Când am ajuns la icoană și am vrit să mă închin m-am uitat atent. Spun mai mult pentru mine privind atent - Dar ce icoană este asta?
Privind în timp ce mișcam capul să mă apropi de ea să o sărut am văzut că imaginea se modifica ca la liniile acelea vechi chinezești de pe vremuri, Mă opresc fără să mă ating de ea. Apăreau mai multe chipuri.
Nu-mi amintesc exact dar parcă cineva mi-a spus zâmbind, -Sunt multe peste o mie.
Sunt înghețat si nu mă mai închin. Nu pot să mă închin la o "icoană' cu o mie de fețe. În copilărie prietenul meu ușă-n ușă mi-a spus în viziunile lui bahice că diavolul are o mie de fețe pe care și le schimbă.
Prefer icoanele pictate...

Doamne Ferește