Pătratul rotund al inimii

Sub balena albastră, 

Se zbate pătratul inimii,

Ca un raft, 

Ca un cub, 

Se smulge din carne și bombează tricoul,

Asta pentru că, 

Pătratul inimii este rotund! 

Chiar dacă ție nu-ți convine!!!!

Setea Împlinirii

Sunt ca un bob de rouă!

Zâmbesc!

Stau lipit drăgăstos pe un fir primitor de iarbă. Verde!

M-am adunat!

după ce m-am zbenguit toată noaptea,

Acum sunt mai strălucitor ca un diamant

în razele de laser ale Soarelui ce Răsare

ce pătrund printre frunze, flori, boboci, ramuri ....

Ce cântec de scânteieri ce clipocesc peste tot în jur

La la, la la ...

Ce mă fac? M-am cam încins sau mi se pare?

Toate firele au rămas încremenite în Liniștea Dimineții trecute ............ .

Nu se mai leagănă nimeni,

Nu mai adie nimic răcoros,

Simt că mă sufoc.

Parcă toate razele s-au focalizat pe mine !!!!!!!!

AMEȚESC !!!

Nu vine nimeni să mă scuture?

Nu mă soarbe nici o buburuză?

Și musca asta neagră și tâmpită în zumzetul ei enervant, ce mă hipnotizează cu strălucirile ei împărătești de smarald de pe armura obscură de cavaler rătăcitor, tot trece în viteză pe lângă mine, de parcă nu exist

Uff !!!!

Mă mulțumesc cu tine fotografule, ce calci atent lângă mine ca să nu mă scuturi

TE IUBESC !

27 septembrie 2020                      Gabriel Augustin David-Mehedinți

                                                                                                                                 

-Doamne, de ce ai așezat pe mine o hlamidă? 

Când eu râdeam pe străzile pavate-n gri, 

Mai bine neaua sângeriu rămasă și timidă, 

Pictată ie cu modele roșii aurii,

Și eu aș fi rămas, pământ mustos sub ea, 

Și ea strivită de grăsunul tremurând a moarte, 

Ce șuieră prin rât topind din dalba mea

Un plâns de animal nevinovat, poveste, nepotrivită, într-o carte,

M-ar încălzi și pocnete și foc din paie aurii 

Și țuica fiartă picurînd ... Ce aș mai bea!!!!

Săracul horcăie timid printre copii zbanghii 

Prin viscolul curat, pierdut din vremea mea. 

Ajunul, E în Timp, tot timpul, 

Crăciunul e departe și uitat, 

Cu dor și jind în ochii mei străluce plat, 

O stea îndepărtată din veșnicul tărâm cântat și lăudat.

Doamne, de ce ai așezat pe mine o hlamidă?
Când eu râdeam pe străzile pavate-n gri,
Mai bine neaua sângeriu rămasă,
Și eu pământ mustos sub ea,
Strivită de grăsunul tremurând a moarte,
Ce horcăie timid printre copii zbanghii
Prin viscolul din vremea mea.

Ajunul, E în Timp, tot timpul,
Crăciunul e departe și uitat,
Cu dor și jind în ochii mei străluce,
O stea îndepărtată din veșnicul tărâm cântat și lăudat.