Sfântul Întâi Mucenic Arhidacon Ștefan Al Lumii

Suitu-te-ai zâmbind pe pietre,

La Piatra din Vârful Unghiului,

Pe catafalc de pumni neștiutori din vetre,

Ai săgeat întors în arcul Adevărului, Triunghiului.

-Să nu vă socotească Dumnezeu!

Lăsata-i dulce moștenire,

Și să fugiți departe de vreun zeu,

Chiar de v-ar îmbrăca în aur și porfire.

Acum de Sus ne plângi, zâmbind, ne vezi,

Lumina-i Răsărită la Apus,

Ne fofilăm lăudăroși ascunși în codrii verzi,

Și-n catacombe prin blocurile armate, trăind, ce zgârie abrupte-n sus.

Din doliu negru a izvorât Crăciunul Bun

Din sânge de coroană neatârnată,
Ne oțelești în neam flămând
De aur smuls din piatra spulberată,
Ne murmuri în izvoare un cânt din viforul plăpând.

Cu picături aprinse de sudoare,
Plângând, scrâșnind, din gânduri grafitate-n presiuni mintale,
Va-nmuguri curând o floare sub neagra roșia ninsoare,
-Ce diamante ascuțite-ntre petale!!!
Ea va răpune fiara Drept, atunci, acum și mâine și pururea zvârlită-n hruba ei, cu limitate spații goale.

Lumină din Lumină Strălucită le-a Insuflat sub zeghe,
Pe lemnul încrustat, un Testament zidit în șah, sub bare de oțel îngemănat de tun,
Au stat albiți și frământați, împământați în lut, de veghe,
În inimi împreunate de Afetul de la Plevna înflăcărat de Domnul Bun.