Suitu-te-ai zâmbind pe pietre,
La Piatra din Vârful Unghiului,
Pe catafalc de pumni neștiutori din vetre,
Ai săgeat întors în arcul Adevărului, Triunghiului.
-Să nu vă socotească Dumnezeu!
Lăsata-i dulce moștenire,
Și să fugiți departe de vreun zeu,
Chiar de v-ar îmbrăca în aur și porfire.
Acum de Sus ne plângi, zâmbind, ne vezi,
Lumina-i Răsărită la Apus,
Ne fofilăm lăudăroși ascunși în codrii verzi,
Și-n catacombe prin blocurile armate, trăind, ce zgârie abrupte-n sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu