Rădăcini plăpânde în Aer

-Ce urăști cel mai mult în lume?
-prostia și banii
-Ce iubești cel mai mult în lume?
-Viața și pe Dumnezeu și ca să fiu cinstit și femeile

Și ce am vrut?
Am vrut să am un stil stilat,
Și ce-am avut?
Atât cât s-a putut, putință.
Și până când?
Ca ieri, de niciodată cum va fi
Același viers divers
Și subțiat din mers
Coșmarul dulce
O tăietură crudă ca o licoare-n sânge
Ca o memorie ce nu stinge
O flacără ce nu se frânge!
Nu, nu este pixel ce se scurge,
Din ochiul măsluit, iluminat,
Și răsturnat,
Oribil, virtual și copiat.

Și ce ai mai făcut?
Nu cred în astă întrebare filfizoane
Bunicii tăi aveau galoane
Nu este trist mai trist ca omul trist
Tristule

Ridic albastre rădăcini
În aer rece și fragil
Rămân pustiu în acele din mărăcini
O sângerie de culoare strecurată-n frunze verzi, agil.