Ecranul laptopului s-a făcut alb. Am focalizat în oglinda lui lustra cu șase abajururi de sticlă și am observat că două erau stinse, două radiau o lumină liniștitoare alb verzuie și chiar un verzui fin albăstrui de gheață și smarald, iar celelalte două, ultimele dar primele de sus, ce înfierbântau aerul cu lumina lor caldă albă gălbuie ce radia din magma roșie a filamentelor subțiri....
Curios se încărca și pe albul displayului ca și când se mutaseră din tavanul oglindit, superior, se roteau două rânduri de bule ce preluaseră din cele două culori diferite dar asortate.
Se învârteau în ideile mele din cap ca un mixer, în timp ce Hindi Zahra cânta această muzică de .... ha! cum spun copiii, muzică de lift.... fără să știe ei drăguții tinerei că este o muzică mai degrabă de așternuturi mătăsoase, de țigaretă interbelică și de cognac turnat în pahare fierbinți, ulei mătăsos.
Pe sticla groasă și verde atârna ca un papion la gulerul unui diplomat, plăcuța argintată și înflorită prinsă de un lanț fin ca de candelă, pe care era încustrat conținutul COGNAC... ce film epocal xxx, unde mă cred? în Casa Blanca?
stai că îmi revin acum și mă duc să înghit niște guri mari de pepsi, din obuzul de tun de doi litri și jumătate, ... nu din sticluțele mici și prețioase ale anilor 70-80, ... ce an atunci când tata mă trimisese să duc înapoi jumătate din ele la magazin, pentru că luasem din greșeala vânzătorului ascuns după vitrine groase de sticlă și grilaje de fier, "prada" altuia.
D A erau PRADA, erau GUCCI, erau LOUIS VUITTON-ul și CHANNEL-ul zilelor acelora, când aceste mărci nu însemnau nimic, pentru că noi aveam Antilopa, Clujana, Guban, Adesgo care făceau pipi peste orice renume, în fine, probabil așa credeam noi, Doamne iartă-mă
și eu le dusesem strâns în brațele de copil, reci și diamantate în punga groasă de 1 leu,
aș fi dat vreo trei mingi de 3 lei cincizeci să le păstrez
și să le beau cu nesaț apoi să trec la joacă
Doamne ce ne mai jucam prin tufe, prin pomi, prin iarba grasă sau pe bitumul fierbinte de lângă brazii parfumați.
Și ce priveam în zare spre munți
peste sate și râuri
priveam spre București?
nu prea cred
Of Doamne
Curios se încărca și pe albul displayului ca și când se mutaseră din tavanul oglindit, superior, se roteau două rânduri de bule ce preluaseră din cele două culori diferite dar asortate.
Se învârteau în ideile mele din cap ca un mixer, în timp ce Hindi Zahra cânta această muzică de .... ha! cum spun copiii, muzică de lift.... fără să știe ei drăguții tinerei că este o muzică mai degrabă de așternuturi mătăsoase, de țigaretă interbelică și de cognac turnat în pahare fierbinți, ulei mătăsos.
Pe sticla groasă și verde atârna ca un papion la gulerul unui diplomat, plăcuța argintată și înflorită prinsă de un lanț fin ca de candelă, pe care era încustrat conținutul COGNAC... ce film epocal xxx, unde mă cred? în Casa Blanca?
stai că îmi revin acum și mă duc să înghit niște guri mari de pepsi, din obuzul de tun de doi litri și jumătate, ... nu din sticluțele mici și prețioase ale anilor 70-80, ... ce an atunci când tata mă trimisese să duc înapoi jumătate din ele la magazin, pentru că luasem din greșeala vânzătorului ascuns după vitrine groase de sticlă și grilaje de fier, "prada" altuia.
D A erau PRADA, erau GUCCI, erau LOUIS VUITTON-ul și CHANNEL-ul zilelor acelora, când aceste mărci nu însemnau nimic, pentru că noi aveam Antilopa, Clujana, Guban, Adesgo care făceau pipi peste orice renume, în fine, probabil așa credeam noi, Doamne iartă-mă
și eu le dusesem strâns în brațele de copil, reci și diamantate în punga groasă de 1 leu,
aș fi dat vreo trei mingi de 3 lei cincizeci să le păstrez
și să le beau cu nesaț apoi să trec la joacă
Doamne ce ne mai jucam prin tufe, prin pomi, prin iarba grasă sau pe bitumul fierbinte de lângă brazii parfumați.
Și ce priveam în zare spre munți
peste sate și râuri
priveam spre București?
nu prea cred
Of Doamne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu