Doamne, de ce ai așezat pe mine o hlamidă?
Când eu râdeam pe străzile pavate-n gri,
Mai bine neaua sângeriu rămasă,
Și eu pământ mustos sub ea,
Strivită de grăsunul tremurând a moarte,
Ce horcăie timid printre copii zbanghii
Prin viscolul din vremea mea.

Ajunul, E în Timp, tot timpul,
Crăciunul e departe și uitat,
Cu dor și jind în ochii mei străluce,
O stea îndepărtată din veșnicul tărâm cântat și lăudat.