Maria, mâinile tale mari cu vene albastre ca nişte vine de granit odihnesc una peste alta. Scăunelul mic de lemn devine viu sub apăsarea ta.
Obosită te ridici, aplecată de ani, cu galoşii mari şi negrii ai soţului, înaintezi prin colb ca un eschimos, strigi micii bulgăraşi de soare şi ţanţoşele lor mame, aruncându-le mărgele mici galbene, boabe desprinse din mătaniile ce strâng coceanul ce va arde ca jarul sub oala înmiresmată, în chilia bucătăriei tale albastre.
Privirea ta oţelită ascunsă de zâmbetul cald al buzelor strânse ca un vulcan, nu mai este a ta, ca şi sufletul ce este încredinţat Lui Iisus Hristos. Încă din viaţa asta în care pruncii tăi cu număr apostolic ţi-au alergat prin braţe ai văzut Lumina Dumnezeiască şi te-ai lipit de Ea.
Post aş vrea, dar nu îmi iese decât prost.
Ţie îţi ieşea sigur, cât şi pentru noi.
Acum din holda de Sus, din holda de Marii rugătoare, pe care Sprijină Odihnindu-se în voi PreaCurata Marie, te roagă şi pentru noi că n-am fost buni a te urma.
Doamne Ajută.
Obosită te ridici, aplecată de ani, cu galoşii mari şi negrii ai soţului, înaintezi prin colb ca un eschimos, strigi micii bulgăraşi de soare şi ţanţoşele lor mame, aruncându-le mărgele mici galbene, boabe desprinse din mătaniile ce strâng coceanul ce va arde ca jarul sub oala înmiresmată, în chilia bucătăriei tale albastre.
Privirea ta oţelită ascunsă de zâmbetul cald al buzelor strânse ca un vulcan, nu mai este a ta, ca şi sufletul ce este încredinţat Lui Iisus Hristos. Încă din viaţa asta în care pruncii tăi cu număr apostolic ţi-au alergat prin braţe ai văzut Lumina Dumnezeiască şi te-ai lipit de Ea.
Post aş vrea, dar nu îmi iese decât prost.
Ţie îţi ieşea sigur, cât şi pentru noi.
Acum din holda de Sus, din holda de Marii rugătoare, pe care Sprijină Odihnindu-se în voi PreaCurata Marie, te roagă şi pentru noi că n-am fost buni a te urma.
Doamne Ajută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu