Am un Prieten.
Prietenul meu,
A plâns pentru mine când am râs,
A râs cu mine când am plâns,
Eu mi-am învelit sufletul în frunzele vărzoase ale inimei,
El mi-a pus sare văzând că vreau să le mănânc mai apoi,
Și piper,
Ceapa am spart-o eu și am lăcrimat de la ea...
Lui i se înroșiseră ochii sub o pală de vânt în deșert....
M-a înjurat când gălbenușul arzând se prelingea lipicios de zările de granit tăioase pe care mă clădise, înainte să mă fugă, știind că nu pot:
-Mânca-te-ar Raiul!