Am un Prieten.
Prietenul meu,
A plâns pentru mine când am râs,
A râs cu mine când am plâns,
Eu mi-am învelit sufletul în frunzele vărzoase ale inimei,
El mi-a pus sare văzând că vreau să le mănânc mai apoi,
Și piper,
Ceapa am spart-o eu și am lăcrimat de la ea...
Lui i se înroșiseră ochii sub o pală de vânt în deșert....
M-a înjurat când gălbenușul arzând se prelingea lipicios de zările de granit tăioase pe care mă clădise, înainte să mă fugă, știind că nu pot:
-Mânca-te-ar Raiul!

Lumini țesute-n ceruri astăzi,
Pogoară line mâine pe pământ,
Adie și alungă sprinten suspinarea,
Din depărtate zări trompete lungi trimit chemarea,
Doi pumni din întreite stele ce luturi dulci cu ape si cu foc încă frământ !

Rugă de seară și de dimineață si de prânz

Rugăciune, sculptată-n om cu daltă de tăciune.


Cuvintele galbene, din hârtia veche și umedă de rugăciune,
Se adâncesc cum ceara se retrage topită sub tăciune,
Tăioasă privirea însetată-n sus, de molcoma plutire!
O flacără suavă palpită, firavă, plutind a nemurire.

De neRăbdare

Mă uit în Sus la Cerul negru de supărare,
Păsări de fier patinează pe el clipind spre zare,
Un Blând parcă se vede venind ușor și lin pe galbena cărare,
Și nu mă mir, privesc adânc cu jind, cum Totul pâlpâie-n emoții de Răbdare.

Urșii

Doamne cu ursuleții te jucai,
Din lut curați îi adunai,
Pe lângă om îi așezai,
Așa pe noi molcom, atent și lin ne R(idic)ai.
Zâmbind Luceafăr dintre nori!
Plutind albastru către zări!
Oricând, tot timpul vecilor, de la copii, primești cântări!

Părintele Răbdării noastre

Sărut Mâna Nene Ilie Cleopa Cuvios Părinte!
Iubitul nostru, tu nu ne-ai bătut decât cu, Cuvinte!
Roagă Domnul de ne iartă!
Când umili vom sta la Poartă!

Și când Sfântul Ilie se va ridica din dreapta adormire,
Ne va scoate pe toți robii la Sfânta Trezire,
Cu rugăciunile tale ai Răbdat, ca regina albină în roi,
Prigoană, necazuri și rele și multe nevoi,
Mijlocind, suferind, murind și iubind pentru noi.

Tu Maica Preacurata Preanevinovata Fecioara Împărăteasa Maria

Privirea Ta E Apă pentru mine,

Și foc mistuitor ce curge-n vine.

În brațe ai Crai Nou,

Un gălbenuș arzând s-a strecurat în ou.

În humă mi-ai plantat eterna veșnicie,

Ce ambalaj perfect, cutie din carne, lipsită de cucenicie,

Cu ochii mici cuprind văzduhul tot,

Prin constelații albe, ca un delfin pribeag, înot.

Un gând pătrunde pân' la tine,

Sau până sub pământ.

Mă simt etern câștigător cu tine,

Chiar de acum, aici, mă recunosc înfrânt.