Bătrâna

Poarta severă înaltă stă nemişcată.
Metalul negru fioros se împleteşte ca un şarpe, trasează linii şi curbe perfecte pe plasticul tulbure prin care nu poţi privi în curtea interioară.
Un miros dulceag de pişat amestecat cu chimicale atrage muştele care mă gâdilă tot timpul pe piele, oricât aş flutura scurt din mâini.
Se aude un sunet de lanţuri grele de temniţă.
Poarta se scutură încet de parcă o pală de vânt o împinge.
O creangă noduroasă zgârie şi scormoneşte policarbonatul alb fluid al plasticului tulbure ce stă ataşat pe interiorul porţii înfricoşătoare ce ţine sub umeri gardul sumbru, ca un general cu mâinile întinse protector peste soldaţi.
Prin apa tulbure a policarbonatului creanga care caută de-a lungul lanţului este o mână bătrână, osoasă tremurătoare. Unghiile scârţâie pe plastic şi se opresc brusc. Palma apucă firav de lacătul mic şi trage!
Poate cine ştie? Astăzi oare se va desface?!
Un trup subţire tremurător, se zăreşte în continuarea mâinii lungi ca şi cum cineva dintr-o apă îngheţată cu ultima suflare încearcă să zgârie, să scormonească, să rupă, să spargă gheaţa. Dar... , oxigenul nu mai este, aerul lipseşte şi o oboseală mortală se aşterne.
Tresar.
O nouă mână apărută prin ceaţa policarbonatului încearcă uşa.
Drucărul se lasă încet, timid, după care revine în vechea poziţie orizontală .
Nu se aude nici un sunet, nu se aude nici un oftat, oftaturile au secat!
Nici astăzi nu au uitat să încuie uşa!
Nici astăzi nu putem evada!
Aşteptăm moartea!
Aşteptăm moartea aici la "Azilul de Bătrâni"!!!
Lacrimi, speranţe şi îndoieli nu mai sunt.