luni, 24 septembrie 2012

Coada de oameni

Sunt sigur!
La intrarea în Rai nu există coadă la poartă!
Se vor deschide tot atâtea porţi câţi oameni buni vor dori să intre!
Nu va aştepta nimeni la coadă, nu va fi coadă, nu va fi îmbulzeală, pentru că şi spaţiul din faţa Porţii Raiului va fi smerit!

Aici pe Pământ noi stăm la coadă.
Stăm la cozile foamei.
Foamea este un monstru o caracatiţă cu mai multe tipuri de cozi. Le poţi tăia dar în timp cresc la loc, mai subtile, mai perfide, mai rele.
Înainte de '89 stăteam la coadă la ouă, la tacâmuri de pui şi la salam, la portocale lămâi şi banane, la zahăr şi bomboane, la librărie, ... şi cam atât. Nu ne trebuia mare varietate.  Stăteam şi ... ne obişnuisem. Veneam cu noaptea în cap cu scăunele, pulovere şi umbrele!
Scânceam de frig şi oboseală. 
Ne înghesuiam unii în alţii ca nişte pinguini. Noi băieţii, ne bucuram nespus, dacă erau şi fete prinse la mijloc. Mâncarea, avea alt gust pe vremuri! 
Legume, luam din piaţă de la ţărani, ... plesneau roşiile de sănătate. 
Toate erau medicamente naturale, nu ca acum otrăvuri, nici nu aveam nevoie de farmacie ... şi aşa era una singură în oraş. 
Apropo să vă spun un secret, cu toate că secretele trebuie să le păstrezi, dar eu nu vreau să-mi fie bine numai mie, chiar dacă tot timpul am de pierdut. Zicea bunica Dumnezeu să o odihnească cu Drepţii la Dreapta Lui, "Secretul tău, să nu-l spui la nimeni!" şi eu Am ascultat-o!!! şi îmi spun secretele la toată lumea pentru că nu-mi plac secretele. :) Târziu am aflat la ce secrete se referea bunica, ... sau nu am înţeles? în fine... Am descoperit ceva întâmplător. 
Nu mi-am pus la timp la murat gogonelele şi s-au transformat în roşii. 
Mergeţi la kaufland şi luaţi gogonele româneşti. 
Puneţi-le la Soare să se coacă. 
O să vă aduceţi sigur aminte de roşiile copilăriei!!! :))) mmmmmmmmmmmm
Să revenim.

Anul lui Iisus Hristos 2012.
Cozile apar din nou.
Cozile foamei s-au reînnoit.
Acum stăm la second hand,  ... Că bagă marfă mamăăăă! din Germania mamăăăăă! 
Ce dacă pe etichetă scrie China sau Turcia? 
Şi hai repede că la 8 deschide şi la mărfuri confiscate! 
În rest la ce să stai?... bancă lângă farmacie, apoi amanet, apoi iar farmacie, apoi pariuri, apoi jocuri electronice, apoi iar farmacie, apoi bancă, apoi iar farmacie, apoi iar ban... stai un pic ceva nou un notar!, apoi iar farmacie... ce lume bolnavă trăieşte într-o Românie bolnavă!!! 
Aaaa, uite mai încolo pompe funebre! Alea care au în geam statuetele alea, ... pe Stan şi Bran cărând un sicriu. Fain nu???
Ştiu că acolo ajungem după second handuri, bănci şi farmacii, toţi ajungem acolo, acolo se termină cozile!!!
...
Doamne Fereşte de mai rău!?!?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu