CuTreMur

Dacă Soarele n-ar picura limbi de foc pe Pământ,
Atunci răcoarea fulgilor de nea, ar rămâne, secată mângâiere pe trupuri nebronzate, de sticlă, de necarne, de nemagmă, de nerubin!

Cu Grieg

Și munți și văi și dealuri și verzi
Unde spre Cerul albastru în liniștea zilei pasc si adapă cirezi,
Și cântec și rouă și Galbena Rotundă Lună Nouă,
Și poveștile cu nuanțele rupte în două, 
Și fluturi și vrăbii și lanuri de aur, 
Ce tremură sub degețelele întinse ale copiilor ce aleargă prin ele cu ramuri de laur,
Și brazi și urși dar și lei ce torc obosiți
Pe prispa Casei, pe bârnele crude crăpate, stejari târnosiți,
În Cruce

CuTremur

Adormisem pe canapea...
Un vis negru, maron, adânc bleu-marin,(poate... nu știu) mă ridică din orizontală încruntat sau nu (poate suspendat într-o tăcere a simțurilor, sentimentelor și impresiilor) în verticala neterminată șezând...
Oare ce visasem?
Sub tălpi gresia rece era pansament...
Ce scormone sub ele?
Parcă două cârtițe au trecut pe sub plăci ridicându-le dâmburi...
Amețeală?
Nu! Spun cele două cuiburi din miere sticloasă legănându-se, parcă, în lanțurile tari din tavan sub privirea mea ațintită atent.
Un clinchet vesel!! Paharele dau noroc singure între ele de parcă memoraseră în siliciul sticlei vechile petreceri!
Un câine "Uuuuuuu" scurt și liniștit aproape șoptit de parcă bunii lui lupi se pierduseră de mult în amintire.
Păsărelele somnorose scutură, abia deslușit, ca în visare, aripioarele mici netezite netrezite.
Mă ridic în picioare și ațintesc o Rugăciune înspre Susul Mustrător Icoană Nevăzută Sfânt Sfânt Sfânt așteptând indecis.
Pătrățele galbene s-au aprins pe vârfurile brazilor de beton.

-Ce faci? A fost Cutremur (un tremur să scriu acum???)...
-Așa, și?

...la culcare....

Doamne Ajută.

pentru TINE Nicoleta Laura

E ziua în care,
Ne-am întâlnit din întâmplare, 
Și m-ai spălat pe mâini de-nstrăinare,
Eu frunză verde umbrelă la o mică floare.

Pământ Regesc Apostolesc

Un Oraș Minunat,
Minunile sunt Vii,
Ochii deschid Porți neștiute,
Interiorul și Exteriorul devin Unire Dumnezeiască,
Calea Lactee zâmbește măruntă salbă la Gâtul Înaltului Necuprins,
Adâncul Luminii Așteaptă Răbdător,
Întoarcerea!

(gânduri departe de noul și vechiul Thesaloniki)

Am un Prieten.
Prietenul meu,
A plâns pentru mine când am râs,
A râs cu mine când am plâns,
Eu mi-am învelit sufletul în frunzele vărzoase ale inimei,
El mi-a pus sare văzând că vreau să le mănânc mai apoi,
Și piper,
Ceapa am spart-o eu și am lăcrimat de la ea...
Lui i se înroșiseră ochii sub o pală de vânt în deșert....
M-a înjurat când gălbenușul arzând se prelingea lipicios de zările de granit tăioase pe care mă clădise, înainte să mă fugă, știind că nu pot:
-Mânca-te-ar Raiul!

Lumini țesute-n ceruri astăzi,
Pogoară line mâine pe pământ,
Adie și alungă sprinten suspinarea,
Din depărtate zări trompete lungi trimit chemarea,
Doi pumni din întreite stele ce luturi dulci cu ape si cu foc încă frământ !