furnici

Trăim aceleași vremuri triste,
Păcatul redenumit obișnuință,
Noi rele se săvârșesc în râs isteric și știință,
Ha ha, unde-i ăst Domn? Pedeapsă nu ne dă, la fapte egoiste!

Suntem stăpâni pe lume,
Și dumnezei de cartier,
În gașcă și dezmăț râvnim la regnul grosier,
Nici frică, nici regret, doar la reproșuri proaste spume.

Vai ce cetate se va rupe,
Și urlete arzând din lacrimi seci, din stânci,
În ascunzișurile reci adânci,
Ne vom ruga, pământul peste noi să surpe.