Poezie coaptă în sos acru

Pe sub norii de hârtie

Printre aburi de pişat,

S-a pornit acum să scrie

Un “prost”, mare “învăţat”.

A-nceput cu sârg să povestească

Cum că unul verde împărat,

Nu e-n stare să prostească

Pe supuşii vrednici de tăiat.

Nu era nebunul delegat,

Şi însărcinat să divagheze.

Prin mocirla plină cu câcat

Credea, că foaia pe care stă imaculat,

Poate să-l ţină drept, să navigheze.

Credea că sunt mai mulţi ca el,

Dispuşi să pună totul la bătaie.

Săracul, nu ştia atunci nici el,

Cu toate că au mai fost şi alţi ca el,

Că lumea toată doarme într-o copaie.

(urmează un dans bolnăvicios cu paşi săltaţi, al călduţilor în haine diafane, cu curve în haine transparente colorate cu mult mov şi roşu cu dantele rozulii pe la gât cu feţe perfecte, fardate şi cosmetizate, mai puţin un centimetru în jurul ochilor cu cearcăne vineţii de băutură şi droguri, ... cântând cu toţii un cântecel)

Călduţă şi sterilă!

Nu este nici virgină!

Cu mare drag de vaselină!

Se bălăcea perfectă în piscină!

Cu deget mic întors, strâmbat şi noduros,

Îi arătau spitalul

Cu gura mare hâdă largă cât batalul.

Trăgeau de el, zâmbind mieros şi siropos.

Dar timpul era cu mult mai mult decât târziu

Se înşira nervos pe caldarâm cu trupul purpuriu,

De bolovani şi pietre era dornic,

Şi în genunchi stătea mai spornic.