Noaptea minţii - pagina unu

Mă rupsesem din gelatina bolnăvicioasă a camerei în care mă înghesuiau şi mă împigeau în colţurile intime ale camerei, informaţiile masive, aderente şi amestecate, venite viclean din aparatele consumatoare de curent. 

Îmi mâncau timpul ca nişte plăgi de lepră care mă devorau încet.

Telefonul, tableta, laptopul, televizorul, ... până şi aparatul foto acum sărea sălbatic, legat de wireless, să-mi muşte ce mai rămăsese din rămăşiţele tremurânde şi albe, ale zilelor mele, ce îmi ţineau, aşa cum îşi ţin bandajele, albe, rana strâns, ferm dar protector, mintea, din care încerca să ţâşnească ce mai rămăsese din sângele auriu de lumină. Îmi trăgeau cu poftă şi lăcomie bandajele şi am fugit ...

M-am smuls cu durere şi cu un ţipăt înnecat de întuneric! 

Am tras de drucărul rece, dar uşa parcă era o piatră de munte, un minereu metalic imens. 

Am reuşit totuşi ajutat de o pală de curent, să deschid uşa şi să alerg pe scările colţuroase afară. Probabil vânt???????

Eram eliberat! Cu toate că mâinile pipăiau în spasme buzunarele goale, de parcă ţesătura rară, strecurase prin ea aparatele subţiri şi negre şi le scuipase afară cu un ultim efort reunit al plantelor de bumbac răsfirate de spălările dese şi de detergenţii abrazivi, ... Şi ele, firmiturile mici de pâine, săreau sprinţare ca nişte limbi de clopoţei şi nu se pierdeau prin gratiile împletite, pentru că lor le plăcea căldura din buzunarele mele largi.

Am ieşit între pomii verzi, care m-au enervat la început un scurt moment, cu frunzele lor proaspete ce se roteau sub suflarea umedă a razelor de soare şi pentru că le credeam indiferente, din cauza sufletului meu mic, afectat de lipsa de aer. Dar ele de fapt tresăltau de bucuria revederii. Şi se bucurau că mergeam săltat, chiar dacă mă împleticeam prin văzduhul nou şi limpede către librăria de dincolo de strada periculos de asediată de maşini aparent nevinovate.

Am respirat adânc de mai multe ori. Aerul era relativ curat. Mai curat ca mine.

Am intrat atent în librărie. Nu mai trecusem pragul librăriilor de câţiva ani. 

Cărţile, aşezate, tăcute, cu foile strânse ca buzele unei copile, nemulţumită şi îngrijorată de nefirescul unui părinte ce înjură urât şi nervos şi supărat pe cioburile unei căni, ce a explodat de pardoseala arămie, ca acoperişurile de ţiglă prăfuită adunate la palavre sub apusul odihnitor al soarelui ce coboară printre colinele ce se odihnesc şi-şi răcoresc picioarele vechi obosite în marea transparentă ce mângâie coasta Italiei, ce a spart tăcerea unei camere curate, pentru că n-a mai vrut vecinătatea unei salate verzi şi lucioase, ce se încordase la gustul oţetului din bolul transparent, pe masa plină rotundă, de obiecte ciudat amestecate ce se împingeau între ele ca porcii pe marginea prăpastiei şi nu vroiau să guiţe a moarte....

Cărţile luminau tăcute, zâmbeau diafan către mine. Mă uitam la autori, la titluri, la hainele lor de gală, unele inspirat gătite, unele clasice şi domesticite, altele regale şi înţepate, altele lascive, voluptoase iar altele cu totul ţăcănite şi rupte dintr-o colecţie pop neterminată, zgomot de culori, de linii şi desene abstract întrepătrunse.

Am zis să aleg cu mâna mea, dar textele scurte de pe spate, unele fără momeală, nu mă atrăgeau, iar altele mă speriau cu cifrele trecute pe eticheta mică ce îmi afectau averea pe care n-o mai aveam .... Am ales un Cehov cadou şi fără să vreau să fiu snob, am ales punga de cadou cea mai ieftină de un galben plăcut, ce se asorta cu pictura superbă ce te fura prin fereastra ei din coperta fină, subţire, în interiorul plin al cărţii. Am împins literele la o parte ca să ies şi să pot să plătesc la casă doamnei pline, cu aliură de soprană îngâmfată şi i-am dat-o pungii să o înghită. Mă cântărea probabil ca pe fiecare din cei ce intrau în vizită aici, gândindu-se ce carte va mai pleca din librărie şi va prinde un suflet mic sau mare după cum îi este scris şi pe unde va colinda. Cui va schimba cursul vieţii, pe cine va bucura, pe cine va duce pe un val de parfum de flori spre nori, pe cine va trânti ca sminteala de pământ, pe cine va lumina lăsând seminţe de aur ce vor plesnii ca bobocii primăvara pe tarabele altor librării sau biblioteci sau anticariate prăfuite.
Cartea sărea veselă în punga galbenă şi deja se uita atentă la paginile ei albe imaculate.
Un zâmbet larg îi îndoia încet vârfurile paginilor.
Emoţionată era să sară din pungă la coborârea unui trotuar, parcă văzuse cum i se îngălbeneau paginile! Oh, era doar o rază de soare ce coborâse prin puţul de hârtie galbenă ce-i dăduse o clipă de visare spre viitorul ce începuse să alerge în jurul ei.