Pe sub norii
de hârtie
Printre aburi de pişat,
S-a pornit acum să scrie
Un “prost”, mare “învăţat”.
A-nceput cu sârg să povestească
Cum că unul verde împărat,
Nu e-n stare să prostească
Pe supuşii vrednici de tăiat.
Nu era nebunul delegat,
Şi însărcinat să divagheze.
Prin mocirla plină cu câcat
Credea, că foaia pe care stă imaculat,
Poate să-l ţină drept, să navigheze.
Credea că sunt mai mulţi ca el,
Dispuşi să pună totul la bătaie.
Săracul, nu ştia atunci nici el,
Cu toate că au mai fost şi alţi ca el,
Că lumea toată doarme într-o copaie.
(urmează un dans bolnăvicios cu paşi
săltaţi, al călduţilor în haine diafane, cu curve în haine transparente
colorate cu mult mov şi roşu cu dantele rozulii pe la gât cu feţe perfecte,
fardate şi cosmetizate, mai puţin un centimetru în jurul ochilor cu cearcăne
vineţii de băutură şi droguri, ... cântând cu toţii un cântecel)
Călduţă şi sterilă!
Nu este nici virgină!
Cu mare drag de vaselină!
Se bălăcea perfectă în piscină!
Cu deget mic întors, strâmbat şi noduros,
Îi arătau spitalul
Cu gura mare hâdă largă cât batalul.
Trăgeau de el, zâmbind mieros şi siropos.
Dar timpul era cu mult mai mult decât
târziu
Se înşira nervos pe caldarâm cu trupul
purpuriu,
De bolovani şi pietre era dornic,
Şi în genunchi stătea mai spornic.
