Regina Nopţii

Regină a nopţii,
Ce-întinzi în Sus către Fecioară,
Buze înmiresmate şi cuminţi,
Şi ziua te-nchini ca moartea ruşinată şi călcată în Lumină de tălpile-nroşite şi albe şi crude de Viaţa ce alină,
Şi ce străbate-n zbor văzduhuri ce gângure şi nu suspină,
Până la Cer şi dincolo de El,
Trăgând de noi,
Şi de flămânzi, şi de-întristaţi şi de cei goi,
De noi, de voi,
Şi nu numai de cei cu mari sau mici nevoi.

Luna roşie şi albă şi galbenă

Ochi roşii de oboseală
Ochi roşii de mânie
Ochi roşii de lacrimi uscate
Roşu de ouă roşii

Sminteală
Ispită
Un iad pe pământul mic rotund
Un iad de capete mici rotunde

Şi proşti
Şi răi
Şi nemernici în ţara lor sau a altora
Aşa am fost şi nu mai suntem
Aşa am fost şi parcă suntem
Şi parcă nu vrem mai mult
Nu vrem mai mult RAI
Pentru că vrem mai mult răi
Ce-aş mai împuşca căciuliţa asta în semiluna ei stupidă
Ca să crească rotundă ca o Lună
şi Albă şi Galbenă şi
Şi Bună!

de durere, de întristare şi de însingurarea-mi mincinoasă

Călcat-am în picioare viaţa,
Tu creator, eu ucigaş,
Credeam că sunt un şmecher şi poznaş,
Dar prost am fost, şi-acum mai sunt trufaş,
Şi mă târăsc prin glod din noapte până-nfloreşte dimineaţa.

Acum încerc,
Şi mă cutremur mai mereu, din când în când,
Atunci când Domnul scoate-n cale cu toiagul blând,
O amintire, o spaimă, o nădejde, rând pe rând,
Îi este milă şi mă plimbă-n cerc.

Aş rupe lacrimi,
Pe morminte, pe valuri sau pe ţărm,
Din mine-n minte prin suflet şi prin inimă eu le sfărm,
Şi le trântesc cu palme reci şi calde pe obraz să-l dărm,
Să lepăd şi să şterg din mine patimi.

Nisipul fin, sub talpa ta, ca fiu,
Aş săruta şi urma moale de aş putea atinge,
De mii de ani ne cureţi tot cu sânge,
Şi pâine nouă ne aşterni şi tot se frânge,
Şi rana ta tot nouă, se odihneşte pururea, în trupul viu.

Maică

Preacurată Maică,
Pururea Fecioară,
Nu lăsa să moară,
Strigătul de ţară!

Marie Maică Prea Iubită,
Mila ta smerită
şi de noi iubită,
Alină Smerită!
mintea oţelită,
fruntea chinuită
inima zvârcolită
gura obosită.

Mireasă Maria,
Pururea Slăvită,
Raze ne trimite,
de Hristos zidite!

Şi ne luminează,
Cu Iisus veghează,
La o Românie,
Fără de mânie!

Ridicare şi o floare

Cu faţa cad în noroi,
Mi-ai pus piedică la mâini,
Râd.

Cu faţa cad în noroi,
Mi-ai pus piedică la picioare,
Plâng.

Cu faţa cad în noroi,
Mi-ai pus piedică,
Şi nu mai râd şi nu mai plâng.

Dar te rog
Iubeşte-mă murdar cum sunt
Şi spală-mă de mine.

O clipă dimineaţa

M-am privit
Şi am privit clipa.
Picătură de apă suspendată pe aţa întinsă perfect verticală a vieţii
Strălucea!
Fericire fără evenimente, nu murea nimeni
Plutire în jurul ei
Fără resentimente, păcatele nu existau în spaţiul perfect

Am vrut să o amorţesc,
Dar nu am putut,
Clipele zilei au început să împingă clipele nopţii,
Ca la coadă, când nimeni nu împinge pe nimeni,
dar înghesuiala te presează obositor înainte spre ţintă

Iar în faţă uiţi tot!

Acum a trecut,
A rămas doar amintirea.

Stânca bolovanului meu

Luasem bolovan de dor
Din extaz şi fără zor,
Bolovan şi la călcâie
Rău de bine-mi pare-n frâie!

Luasem bolovan în spate
Mă căra făr să m-apase,
Mă durea înfipt în oase,
Dar pluteam pe pietre plate
ca broscuţe mci pe ape
clip clip clip
clipocit umed
al băieţelului vesel
ţinut de mânuţă de asprimea timpului scurt şi lung al tatălui său.

Jinduiam după bolovanul strălucitor
Ce-l tăvăleam, muşcam şi de care îmi ascuţeam dinţii şi tâmplele flămânde,
Dar când să-l prind de brâu
Sălta vesel la cer sau se scormonea sub pământul gras şi verde şi ananas.

până mi-am pus bolovan la cap
şi nimic nu mi-a mai rămas
doar stâncă, în sufletul liber, legat de el.